Dacă faci parte din a doua categorie, te poţi numi cu adevărat revoluţionar. Dacă faci parte din prima categorie şi nu ai fost rănit ori nu ţi-a murit cineva din familie, atunci ce te deosebeşte de un mercenar? Doar faptul că n-ai cerut banii înainte?
N-am înţeles niciodată de ce ar trebui răsplătiţi „revoluţionarii" ori de ce cineva se aşteaptă să fie răsplătit material pentru că a ieşit în stradă să schimbe o dictatură, indiferent dacă a avut sau nu un „rol determinant" în acele evenimente - şi nu o spun din invidie. Ca adolescent ce eram atunci, am ieşit şi eu în stradă, cu câţiva prieteni de la bloc şi ca alţi vreun milion de oameni, printre gloanţe, speriaţi de „terorişti", din simplul motiv că uram acel regim şi pentru că voiam să dispară (şi n-am regretat niciodată că s-a întâmplat asta atunci!). Pentru că îmi doream libertatea pe care o am acum. Nu ştiu ce-au făcut atunci cei care sunt consideraţi azi „luptători cu rol determinant" şi care vor beneficia, mai nou, de o indemnizaţie lunară de vreo 2.600 de lei. Le pot aprecia faptele de vitejie, le pot purta recunoştinţă veşnică, dar nu văd de ce ar trebui să le plătim de la buget - de fapt, din buzunarul nostru - câte 2.600 de lei lunar. Ca să nu mai vorbesc că „determinant" a fost cu adevărat ceea ce s-a întâmplat la Timişoara între 16 şi 21 decembrie 1989 şi în Bucureşti pe 21 decembrie, precum şi în dimineaţa zilei de 22 decembrie. Pentru că fără evenimentele de la Timişoara şi fără noaptea de 21 spre 22 decembrie din Bucureşti, nimic n-ar mai fi urmat.
Ce rol aşa de "determinant" a putut avea cineva la Brăila, unde s-a ieşit în stradă abia pe 22 decembrie, după prânz, adică după ce se anunţase deja la radio şi tv că dictatura s-a sfârşit şi că Ceauşescu a fugit? Cât de revoluţionar poate fi cineva, de fapt, dacă a scos capul pe stradă abia după ce regimul a căzut, practic necontribuind cu nimic la asta? Şi, repet, de ce să fii recompensat material pentru că ţi-ai adus contribuţia la înlăturarea unui regim dictatorial? Nu ai făcut-o din convingere?
Poate, pe acelaşi principiu, ar trebui să ceară o indemnizaţie şi cei care au participat la mitingul care a dus la căderea Guvernului Ponta ori la căderea Guvernului Boc. În felul lor, au fost tot nişte răsturnări de guvern, făcute sub presiunea maselor.
Aş vrea să aud un partid care să promită, în campania electorală, că va elimina orice fel de facilităţi pentru revoluţionari, singurii beneficiari ai unor indemnizaţii urmând să rămână doar cei răniţi atunci, urmaşii celor care şi-au pierdut viaţa şi cei care au fost arestaţi în zilele de dinainte de 22 decembrie 1989. Pentru că, dacă tot vrem să facem curăţenie morală în ţara asta, după 26 de ani, exact cu acel eveniment ar trebui început.
