Mai mult decât atât, Proiectul de lege adoptat recent va permite emigranţilor să primească bani în scopul închirierii unor spaţii de locuit, suma în acest caz fiind de 500 de lei, pentru maximum un an de zile. Ei bine, de ce să nu mă număr şi eu printre beneficiarii acestui proiect? Doar pentru că, în vremurile unei epoci cenuşii mi-am dorit să fiu proprietar pe o cutie de chibrituri? Pentru un an de zile, solicit azil ţării în care trăiesc. M-am săturat să plătesc taxe şi impozite, m-am săturat să drămuiesc nişte bani fără valoare, să mut o reţetă dintr-un buzunar în altul şi în locul ei să iau un ceai, dar, lună de lună, să tot rămână câteva facturi neplătite. Solicit azil Guvernului Ponta; doar aşa, acum, pentru sezonul rece, am siguranţa că voi primi 1200 lei lunar, la care se adaugă 500 de lei pentru locuinţă şi pot trăi un an de zile decent, fără stresul zilei de mâine. N-aş vrea să mă înţelegeţi greşit. Cred, încă mai cred în faptele bune, în ajutorul oferit celor aflaţi la ananghie, în bănuţul văduvei şi în parabola bunului samaritean...Dar, când copiii noştri plătesc tribut pe meleaguri străine, când văduvele au îmbrăcat haina cernită a sărăciei, iar bătrânii, vlăguiţi de putere şi doborâţi de boli, putrezesc singuri, abandonaţi de lume şi de vremuri, când Guvernul pontisim şi milostiv îşi aduce aminte de noi doar în ani electorali, poţi să mai crezi în milostenie?
Decizia Guvernului de a oferi fiecărui emigrant aproape 1.200 lei lunar mi se pare o bătaie de joc la adresa acestui popor, dacă ne gândim că mulţi dintre noi muncim zi/lumină pentru 800 de lei pe lună, că alocaţia unui copil este de zece ori mai mică, sau că în România există încă pensii de 1 leu, suplimentate, desigur, printr-o indemnizaţie de completare până la valoarea pensiei minime de 400 lei. Ştie Guvernul Ponta cum trebuie să trăieşti cu o pensie de 400 de lei lunar, după o viaţă de muncă?
Am înţeles, trebuie să fim în concordanţă cu statele membre ale Uniunii Europene, să punem umărul, să rezolvăm criza emigranţilor...Dar criza asta a noastră, pe care o traversăm din 1989 şi tot sperăm în zadar, bătaia asta de joc faţă de un popor obişnuit să înghită toate nemerniciile unor politicieni corupţi, care ne sfidează chiar şi de dincolo de gratii, cine o poate rezolva? Copiii noştri au rupt graniţele şi au plecat în pribegie pentru un trai mai bun, în toate colţurile lumii; bătrânii ne mor singuri, în satele părăsite, noi ne măcinăm sănătatea pentru salarii de mizerie, iar Guvernul oferă alocaţii lunare de 1.200 lei miilor de emigranţi. Nouă cine ne oferă alocaţii de refugiaţi?
Mă simt străin în ţara mea, sunt minoritar, într-o Românie în care toate minorităţile au drepturi, iar noi suntem hăituţi de politicieni care înalţă stâlpii Coranului într-o ţară creştină. Vreau şi eu să fiu refugiat. Refugiat în ţara mea.
