Sperie autorităţile, dar mai ales îi sperie pe majoritatea covârşitoare a românilor. Neobişnuiţi cu musulmanii (comunitatea turcă din România nu a fost niciodată privită cu duşmănie, în ciuda istoriei comune), românii privesc cu teamă prezenţa refugiaţilor aici.
Românii se tem de atentate, de terorişti, de ISIS, de descreieraţii care se aruncă în aer în locurile aglomerate. Dar, culmea, majoritatea covârşitoare a refugiaţilor se tem de exact aceleaşi lucruri. Şi ei au fugit din ţările lor tocmai pentru că unii vor să-i omoare, să-i decapiteze, să-i violeze, să-i ţină ca pe sclavi. Au fugit de foamete, de teroare, de războaie crude în care nu cred sau în care ei sunt cei vânaţi. Au fugit pentru că se simt abandonaţi şi lipsiţi de orice speranţe. Au fugit din aceleaşi cauze pentru care am fugi şi noi, în situaţia lor. Iar atentatele din ultima vreme, din Europa, ne fac să fim şi mai speriaţi, şi mai radicali în a respinge tot ceea ce înseamnă refugiaţi - deşi niciunul dintre atentatorii de la Paris ori Bruxelles nu au făcut parte din valurile de refugiaţi, toţi fiind de fapt cetăţeni europeni, născuţi şi crescuţi în Franţa şi în Belgia.
Şi totuşi, refugiaţii ne sperie. Ne sperie, în perspectiva constituirii unor comunităţi, care în ani se vor radicaliza şi care vor deveni necontrolabile, aşa cum se întâmplă acum în statele vestice. Cu atât mai puţin nimeni nu-şi doreşte o tabără de refugiaţi în vecinătatea sa, în oraşul său sau în cartierul său. Galaţiul are deja o asemenea tabără, la Vama Veche este pregătită alta, prin judeţul Timiş, la graniţa cu Serbia, mai există deja două gata amenajate, la Otopeni, lângă Bucureşti, există un asemenea centru funcţional, iar în curând este posibil să avem şi la Brăila. Şi nu într-o margine de oraş, nu pe câmp, ci în buricul târgului, la Caporalul Muşat.
De ce s-ar putea ajunge aici? Simplu: pentru că, de vreo 4 ani, fosta unitate militară pe care Primăria a cerut-o în mod expres Ministerului Apărării Naţionale, pentru a pune în practică proiecte măreţe de dezvoltare, arată ca o zonă post-război. Arată mai rău acum decât înainte. Pentru că este un teren nefolosit, deşi autorităţile locale ne aburesc de vreo 4 ani că vor schimba radical zona. Ia să fi fost construit ceva acolo, s-ar mai putea face o tabără de refugiaţi? Să fi construit Primăria, din banii ei - pardon, de fapt ai noştri -, măcar şoseaua aia care să facă legătura între Calea Călăraşilor şi Buzăului, pentru că ar fi chiar necesară. Să fi construit un parc, ceva, orice! Mai era spaţiu pentru tabără de refugiaţi? Nu! Să-l fi dat gratuit unor firme care să fi creat locuri de muncă. Să fi făcut terenuri de sport gratuite pentru locuitori. Se puteau face atâtea în 4 ani! Dar nu s-a făcut nimic!!!
Şi, aşa cum nu se face la Caporalul Muşat, nu se face prin mai tot judeţul. Există atâtea terenuri abandonate, că ar putea fi mutaţi toţi refugiaţii la Brăila, şi tot ar mai rămâne nişte spaţiu. Din păcate, însă, există deja o mulţime de refugiaţi aici: majoritatea locuitorilor acestui judeţ. Fără speranţe, abandonaţi de autorităţi, au rămas aici doar pentru că nu au mai avut nici măcar putere ori timp ca să mai fugă.
