Refugiaţi economic | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Refugiaţi economic

S-a încercat deturnarea agendei publice de la acest subiect deosebit de fierbinte însă, din fericire, atenţia generală s-a menţinut, iar pentru mulţi imaginile total revoltătoare cu românii din străinătate aşteptând la cozi interminabile să voteze a constituit apelul de urgenţă care i-a trezit din amorţeală.
Ei bine, consider că aroganţa cu votul din Diaspora a fost exact ce ne-a trebuit ca să ne trezim la realitate. Bine, recunosc, acest apel de urgenţă a sunat de două ori: prima dată pe 2 noiembrie, însă cel de-al doilea a "urlat" pur şi simplu timp de 14 ore duminică, 16 noiembrie. Românii au realizat, dacă mai era cazul, că Diaspora nu este o adunătură de fiţoşi plecaţi din ţară dintr-un moft, sau şobolanii care au părăsit corabia înaintea scufundării, aşa cum Guvernul Ponta a tot încercat să inducă ideea. NU, NU, erau şi sunt doar refugiaţi economic! Sunt acei români care au văzut cu proprii ochi diferenţa între "afară" şi "aici" şi n-au vrut altceva decât să-şi salveze fraţii, taţii, mamele, bunicii, surorile, verii şi nu în ultimul rând COPIII arătându-ne tuturor cum gândeşte de fapt puterea despre noi toţi: o adunătură de "animale" pe care le îndeamnă în turmă la vot odată la 4 ani.
Acum se ştie clar că Ponta a pierdut. De fapt, mai bine zis PSD-ul a pierdut. Ce înseamnă asta?, poate mă întrebaţi. Din punctul meu de vedere, vom asista la două chestii: 1 - Guvernul Ponta se va strădui să ne creeze iluzia că o ducem bine, poate la fel de bine ca-n Occident, că în România curge lapte şi miere; şi 2 - PSD va strânge (probabil) rândurile conform sintagmei "ce nu te omoară, te întăreşte". Astfel, dacă privim acum pe scena politică îţi sar în ochi imediat schimburile de replici tăioase între greii din PSD. Context în care nu ştiu dacă totuşi punctul 2 se va mai pune în aplicare. Oricum, dacă PSD nu se va regrupa aşa cum spuneam, tabăra Dreptei ar trebui automat să o facă: cei aproape 2 ani, cât au mai rămas până la următoarele alegeri, reprezintă un răstimp mai mult decât generos pentru Stânga, chiar şi aşa măcinată de lupte interne, să-şi revină din şoc şi să se ridice din ţărână pentru încă o trântă electorală.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro