Ultimul episod de acest gen ridicat la scară planetară este tragedia de la Paris care a dus la moartea ziariştilor şi caricaturiştilor de la Charlie Hebdo. Imagini cu marşuri de solidaritate la care au participat zeci de şefi de state şi milioane de oameni au rulat încontinuu pe televiziunile planetare. Pancarde, talk-show-uri, mesaje pe reţelele de socializare, donaţii uriaşe au arătat susţinerea a milioane de cetăţeni, dar şi protestul vizavi de soarta ziariştilor împuşcaţi. Mai mult, la ora la care scriu un tiraj al publicaţiei de 3 milioane de exemplare a fost deja epuizat. Ei bine, ştiţi care era tirajul înainte de incidentul nefericit al acestui ziar? 60.000 de exemplare, ceea ce este infim pentru o ţară ca Franţa. Ce spune asta: doar 60.000 de francezi rezonau cu politica editorială a publicaţiei Charlie Hebdo. De ce era nevoie să se moară în redacţie pentru ca brusc interesul publicului să ajungă uriaş? Ce înseamnă de fapt asta? Din punctul meu de vedere şi mă puteţi înjura pentru asta, consider că printre milioanele de susţinători sunt şi mulţi farisei, snobi, ipocriţi care s-au autodecretat "Je suis Charlie" pentru că în acest moment asta e în vogă, aşa e cool. Vă aduceţi aminte de marşurile din capitală anti-Roşia Montană? E, când a fost vorba de o demonstraţie pro-DNA s-au strâns doar câteva zeci de persoane care să militeze pentru justiţia din România. Curentul pro-DNA nu devenise încă viral pe internet! Între timp a devenit, Klaus Iohannis a câştigat alegerile şi viaţa merge înainte.
Revenind, este nedrept cum incidente infinit mai tragice în care mor, ABSOLUT NEVINOVAŢI, copii din lumea a treia şi nu numai, nu beneficiază de suficientă mediatizare, de o aşa mobilizare din partea mai-marilor acestei planete şi din partea a milioane de cetăţeni care au avut şansa să trăiască în state civilizate. În acest context, să-l vezi pe Putin în rol de preşedinte de stat care condamnă ce s-a întâmplat la Paris în condiţiile în care cu girul lui au avut loc atâtea măceluri în Ucraina este cel puţin bizar. După cum drama bietelor femei din Congo şi din alte zone de conflict schingiuite de soldaţii care le violează şi care apoi sunt izgonite, inclusiv din satele în care trăiesc, n-am văzut să işte atâta solidaritate. În fine, e revoltător şi trist în acelaşi timp! Revoltător pentru că asasinatele, oriunde-n lume s-ar petrece, ar trebui tratate cu aceeaşi intransigenţă. E trist, pentru că, din păcate, ştim cu toţii că nu va fi nicicând aşa.
