Un elev de la Colegiul "Edmond Nicolau" a ajuns marţi la spital, după ce a consumat, cel mai probabil, etnobotanice. Tânărul era cunoscut de către colegi şi profesori ca având probleme mai vechi cu drogurile, de aceea au chemat ambulanţa când au văzut că i s-a făcut rău. Conducerea şcolii ştia că el s-a lăsat de droguri de la începutul lunii ianuarie şi s-a temut că băiatul ar putea fi în sevraj.
Evenimentul a avut loc în jurul prânzului, când salvarea a fost chemată la Colegiul "Edmond Nicolau" pentru că elevului i s-a făcut rău în timpul cursurilor. Directorul şcolii, prof. Ramona Chiper, a declarat că adolescentul nu se simţea bine pentru că intrase în sevraj, cadrele didactice având informaţii cum că ar fi fost consumator de droguri. Andrei T., în vârstă de 17 ani, elev în clasa a X-a, a dorit să plece acasă, însă directorul, cunoscându-i situaţia, nu a vrut să-l lase şi a chemat salvarea. Directorul adjunct l-a însoţit la spital, unde era şi mama băiatului, pentru că aceasta este angajată a sistemului sanitar. "Copilul este repetent şi are probleme. El se droga, probabil cu etnobotanice, de mai mult timp. Ştiu că prin noiembrie sau decembrie a fost luat cu salvarea şi de acasă. În urma discuţiilor pe care le-a avut cu cei apropiaţi a hotărât să se lase, dar azi i s-a făcut rău. Nu am vrut să-l las să plece singur şi am anunţat-o şi pe mamă", a explicat directorul Ramona Chiper.
Ajuns la faţa locului, echipajul de pe Ambulanţă a constatat că tânărul era în stare euforică şi l-a transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) de la Spitalul Judeţean, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducerea Serviciului de Ambulanţă a avansat însă o altă variantă legată de motivele care au deteriorat starea de sănătate a adolescentului, Silviu Radu, managerul SAJ, declarând pentru "Obiectiv - Vocea Brăilei" că Andrei ar fi consumat etnobotanice chiar în cursul zilei de ieri, în timpul orelor. "Marţi dimineaţa, la ora nouă fără douăzeci, un tânăr de 17 ani a consumat, în timpul şcolii, etnobotanice, considerând probabil că pentru ora de botanică este mai bine să consume plantele decât să le studieze. Apelul a fost primit mai târziu, la ora 12.12, când colegii lui au constatat că efectele orei de botanică la el se reflectă altfel, fiind într-o stare de beatitudine. A fost găsit în unitatea de învăţământ în stare euforică, din care nu a mai putut fi scos decât după ce a primit îngrijirile medicale. Pacientul a fost transportat la UPU, unde au venit şi părinţii să-l vadă şi dacă i-au dat examen la ora de biologie, sigur va rămâne repetent", ne-a declarat Silviu Radu, managerul Serviciului de Ambulanţă Brăila.
Pe de altă parte, medicii de la Urgenţe au spus că elevul acuza dureri de stomac şi de fiere. A fost apoi internat la pediatrie, unde a primit tratamentul necesar pentru a se simţi mai bine. "Tânărul prezenta o tulburare de tranzit la nivelul intestinului şi al stomacului, precum şi o tulburare anxioasă. Pacientul a declarat că a consumat etnobotanice la Revelion. De altfel, nu am mai avut cazuri de consum de etnobotanice de la Revelion", a declarat dr. Marian Baciu, purtătorul de cuvânt al Unităţii de Primiri Urgenţe.
Departe de a fi închise de la 1 ianuarie, magazinele care vând droguri, aşa-zisele substanţe etnobotanice, rezistă foarte bine pe piaţă, proliferează chiar în jurul instituţiilor de învăţământ. Profesorii cunosc potenţialul pericol care îi pândeşte pe elevi în preajma şcolii şi închid porţile în timpul programului, dar copiii sar gardul. Directorul Chiper povesteşte că uneori ei cad fix în braţele unor poliţişti, care îi amendează şi îi aduc înapoi în şcoală, dar elevii continuă să sară gardul când vor să plece din unitatea de învăţământ.