În acest context, Brăila este o bucăţică de lume, iar brăilenii, în frunte cu primarul lor, sunt nişte cetăţeni care vor să trăiască mai bine. Ce fac pentru asta? Ei bine, o parte, majoritatea aş zice, critică, o altă parte nu face nimic, dar absolut nimic, şi doar o părticică încearcă să şi dea ceva, nu doar să primească de la alţii, şi dacă se poate cât mai mult. În mandatele sale, primarul Aurel Simionescu a avut dese ieşiri în care a atenţionat opinia publică în legătură cu duplicitatea unor cetăţeni. Ultima oară, în problema câinilor comunitari. Mai exact, Simionescu a atras atenţia că brăilenii nu vor câini pe străzi, dar le dau să mănânce şi nici nu se grăbesc să-şi sterilizeze şi să-şi microcipeze animalele. La prima vedere, critica lui Simionescu, la fel ca multe altele referitoare la nesimţirea cetăţenilor care "cresc" halde de gunoi, strică băncile, nu-şi plătesc apa, aruncă resturi pe unde le vine şi câte şi mai câte, stă în picioare. După gândirea înţelepţilor însă, criticile lui Simionescu sunt la fel de solide ca un castel din cărţi de joc. De ce? Simplu. Primarul trebuia să înceapă schimbarea cu el însuşi, întâi de toate şi apoi cu primăria pe care o păstoreşte. În acest context, primarul ales are legitimitatea să aplice legea, cu fermitate, fără atâtea comentarii, lamentări şi ameninţări. Au trecut "n" termene cu privire la sterilizarea câinilor. S-a dat vreo amendă? Nu. Şi chiar dacă se dau amenzi, cum face Poliţia locală cu gunoaiele, le-a plătit cineva? Majoritatea nu, sunt convinsă. Pentru asta, a fost cineva dat în judecată astfel încât amenda să fie transformată în muncă în folosul comunităţii? Nu cred. Şi dacă există astfel de sentinţe, unde sunt nesimţiţii care-ar trebui să cureţe după alţi nesimţiţi, încă neamendaţi? Să fim realişti, fie că vorbim de Brăila sau Sibiu, România sau Germania, democraţia înseamnă reguli, iar regulile sunt impuse cu forţa pentru cei care nu se conformează. Aşadar, înainte de a se supăra pe cetăţeni, primarul ar trebui să-şi asume responsabilitatea pentru propriile acţiuni sau inacţiuni.
Această "teorie" se verifică oriunde ne întâlnim doar cu critici fără nimic lângă, fără nicio "cărămidă" pusă la o construcţie: pornind de la politicienii din opoziţie, oricare-ar ar fi ei, şi terminând cu cetăţenii veşnic nemulţumiţi, dar care nu se deranjează să strângă rahatul după propriul câine sau seminţele scuipate în toate părţile când ies sâmbăta la "promenadă". Sigur, sunt situaţii în care cetăţenii n-au ce face: gropile de pe drumuri, de exemplu, dar nu la astfel de situaţii mă refer ci la cele în care propria implicare ar putea însemna ceva. Să mai amintesc şi de scepticii care critică visul "Brăila capitala culturală europeană"? Să mai amintesc şi de întrebarea: ce câştigă voluntarii care se implică în acest proiect? Păi, dacă nu suntem în stare să facem o "bucăţică" de bine general fără să aşteptăm ceva la schimb, ce pretenţie să mai avem de la politicieni!? Sincer vorbind, fără ipocrizie...
