Iar relaţia preşedintelui CJ cu şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie e una aparte. Aşa că şeful IPJ se oferă să-l ajute în problema de incompatibilitate, mai ales că, întâmplător, sora sa este şefa Secţiei Contencios la Curtea de Apel. Dar nu degeaba. Îi garantează preşedintelui CJ că va fi achitat în problema cu ANI, dar vrea ceva la schimb. Nişte terenuri în judeţ, de la stat, pentru tatăl său, o funcţie bună la Bucureşti, în conducerea DNA, pentru soţia sa, care întâmplător este procuror în judeţ, şef de secţie, şi un post bun pentru el, tot în Capitală, în cadrul Poliţiei Române. Eventual, funcţia de adjunct al şefului Poliţiei pe ţară.
Cum şeful CJ a fost scăpat de problema cu Justiţia, acesta s-a ţinut la rândul său de cuvânt. A vorbit cu liderul PSD al unui oraş din judeţ să determine primăria, controlată tot de PSD, să-i concesioneze ieftin nişte teren tatălui şefului IPJ. A mers la Palatul Victoria, a discutat cu şeful Poliţiei, chemat la ordin în "Biroul Oval" şi i-a aranjat numirea în funcţia promisă la Poliţia Română, iar de aici s-a rupt filmul, intervenind procurorii DNA. În baza dovezilor acestora, instanţa a dispus arestarea preventivă a şefului CJ, a şefului IPJ şi a liderului pesedist al oraşului care a concesionat terenul.
În poveste - una cât se poate de reală -, este vorba despre preşedintele CJ Mehedinţi, şeful IPJ Mehedinţi şi liderul PSD Orşova, dar aceasta ar putea fi valabilă în cazul celor mai mulţi şefi de consilii judeţene - cu siguranţă, unii dintre ei se recunosc doar citind "povestea". E povestea unui baron şi a caracatiţei corupţiei, care a subjugat nu doar un judeţ, ci care îşi întinde tentaculele până la cabinetul premierului, împreună cu celelalte caracatiţe judeţene, coordonate de marea caracatiţă de la Bucureşti. E o poveste politică, economică şi socială. E povestea unei guvernări care se bazează pe baroni, e povestea unor baroni care se bazează pe controlul tuturor instituţiilor şi al afacerilor importante din judeţ, e povestea cumetriilor, a încuscririlor, a năşitului, a neamurilor puse unde trebuie, a obligaţiilor de partid şi familiale, a intereselor personale şi de grup.
Şi în toată această poveste, Victor Ponta - el însuşi prins, deocamdată indirect, pe picior greşit -, premier al unei ţări în care corupţia a devenit politică de stat, în loc să se disocieze de aceste caracatiţe (măcar formal), atunci când una dintre ele cade în plasa DNA, ce face? Le ia pe toate în braţe şi le proclamă public protecţia. "Eu nu mă dezic nici de Adrian Duicu, nici de Prioteasa (preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, urmărit penal într-un dosar privind licitaţiile trucate-n.r.), nici de toţi ceilalţi care, doar pentru că sunt din judeţe unde PSD-ul stă foarte bine, au probleme, ştiam cu toţii acest lucru că asta se va întâmpla până în noiembrie. (...) Ştiu că e o perioadă în care o întreagă propagandă lucrează împotriva dumneavoastră. Însă vreau să ştiţi că pe Guvern vă puteţi baza, pe mine personal, că eu mă voi mândri întotdeauna cu toţi aleşii locali ai partidului meu. (...) Nici în 1989 nu a putut să ne împuşte pe toţi". Ba da, Victor Ponta, ca premier, dacă nu şi ca fost procuror, ar trebui să se dezică de cei arestaţi, chiar şi preventiv, pentru fapte de corupţie, mai ales de cei din partidul său. Sau măcar să se abţină de la a-i elogia în public. Dar Victor Ponta nu poate face asta, pentru că şi el e parte a aceleiaşi poveşti. Într-un singur punct are Ponta dreptate: "Nici în 1989 nu a putut să ne împuşte pe toţi". Într-adevăr, au fost împuşcaţi doar doi dintre voi: Elena şi Nicolae Ceauşescu.
