Era poate de aşteptat să se întâmple asta, aşa cum se întâmplă după fiecare schimbare de putere. Dar parcă te-ai fi aşteptat ca lucrurile să fie făcute mai cu cap, mai domol, în urma unor analize asupra activităţii celor care ocupau funcţii publice. Aiurea!
Acum, după alegerile locale, avalanşa schimbărilor politice s-a declanşat şi în teritoriu. Câştigătorii îşi împart prada şi se pregătesc să radă tot. Toate posturile de şef, sefuleţ şi adjunct se negociază, toate se împart, toate se distribuie. Nimic nu se pierde. Din nou, nu contează competenţa, profesionalismul ori pregătirea. Contează partidul din care faci parte şi mai ales puterea de negociere a liderului care se luptă în numele partidului tău.
Aşa se face că, de multe ori, auzi de oameni sau de anumite instituţii abia atunci când se negociază cine să ocupe posturile de conducere. Şi vei mai auzi de ei şi de ele abia peste 4 ani, când directorii vor fi din nou înlocuiţi. În rest, patru ani, nu se evidenţiază cu nimic, nu-şi fac cunoscută nici activtatea, nici măcar prezenţa, ba chiar nici nu-şi justifică menirea.
Pentru ocuparea de către noii oameni a tuturor posturilor şi postuleţelor de conducere, se vor desfăşura, probabil, şi concursuri. Aşa, de ochii lumii. N-ar fi mai cinstit ca toţi aceşti noi şefi şi şefuleţi să fie, pur şi simplu, angajaţi cu contracte pe perioadă determinată? N-ar fi mai potrivit, din moment ce oricum, odată cu schimbarea actualei puteri, toţi aceştia vor fi măturaţi din posturi? Măcar nu ar mai trebui nimeni să se prefacă în privinţa bunelor intenţii pe care partidele venite la guvernare le au în privinţa acestor numiri şi n-ar mai fi nimeni nevoit să se lupte prin instanţe pentru un post despre care ştie din start că îl va ocupa efemer.