Şi este tot mai clar că între Ponta şi Dragnea - care păreau până de curând un cuplu politic de neclintit - s-a produs o mare ruptură. Despre prietenie oricum nu putea fi vorba. Nu-ţi mai faci prieteni la 40 de ani, şi mai ales nu pe unul de 50 de ani. Dragnea este oricum un individ mult mai parşiv, mai inteligent, mai alunecos şi mai periculos decât Ponta.
Iar acum, în timp ce noul şef interimar al PSD îi reproşează premierului că nu l-a susţinut pe el când a fost vorba de alegerile din partid, ci pe Rovana Plumb, miniştrii pesedişti din cabinetul Ponta s-au trezit că au doi şefi: unul la Guvern, pe premier, şi altul la partid, pe Dragnea, care a şi început să le dea ordine. Liviu Dragnea începe să-i submineze autoritatea lui Ponta în Guvern, după ce şi-a pierdut-o cu totul pe cea din partid. Cu câteva mici excepţii, susţinerea premierului în PSD este aproape inexistentă. În schimb, pesediştii îl vor susţine pe Ponta la guvern de nevoie, pentru că altfel ar pierde cu totul Puterea şi avantajele generate de aceasta.
De fapt, se dovedeşte încă o dată, dacă mai era cazul, că Ponta a fost şi este (până acum de voie, iar acum de nevoie) premierul baronilor şi baroneţilor din PSD, cei care l-au şi împins să candideze la preşedinţie.
Iar soarta politică a lui Ponta va fi probabil mai tristă decât a predecesorilor săi. Ponta va trăi din punct de vedere politic doar atât timp cât va fi şi prim-ministru. După aceea, dacă va mai fi şi condamnat în dosarul penal pe care îl are, va sfârşi singur, renegat sau uitat de toţi cei care până de curând defilau cu el în frunte şi umpleau Arena Naţională. Ponta va avea aceeaşi soartă politică precum Crin Antonescu, cu o singură mare diferenţă: disperarea PSD de a nu pierde guvernarea, combinată cu aroganţa, pofta de putere şi de grandomanie a lui Ponta, ar putea face ca acesta să fie premierul cu cel mai lung mandat din istoria post-decembristă a României. Dar politic va muri tot singur.
