O procedură de-a dreptul bizară, dacă luăm în calcul faptul că nimeni nu merge la medic de flori de cuc sau din dorinţa de a socializa ore în şir cu persoane care horcăie pe holuri de durere sau sprijină pereţii, cocârjaţi de suferinţă.
Ei bine, fie că ai nevoie de un simplu bilet de trimitere, de o reţetă sau de referate ample, care să cuprindă toată "avuţia" diagnosticelor dobândite de-a lungul anilor, pe care să le prezinţi periodic unor comisii de evaluare, este musai să ai noroc "să meargă sistemul". În caz contrar, toată perioada alocată unor astfel de demersuri se dublează sau se triplează, tensiunea arterială creşte de la o oră la alta, nivelul de stres atinge cote maxime şi te trezeşti că, brusc, ai devenit o minge de ping-pong într-un sistem din ce în ce mai bolnav.
Începând cu 1 mai 2015, cardul naţional de sănătate a devenit unicul sistem de validare şi decontare a serviciilor medicale în sistemul asigurărilor sociale de sănătate. De un an de zile, ne tot amăgim că aceast card, care face dovada calităţii de asigurat şi confirmă prezenţa noastră la furnizorii de servicii medicale sau farmaceutice, ne va scoate din multe situaţii neplăcute şi va revoluţiona sistemul de sănătate. Mai mult decât atât, prin implementarea acestui sistem informatic, s-a dorit ca banii din sistemul asigurărilor de sănătate să fie cheltuiţi mai eficient şi mai transparent, să nu se mai fure folosind tot felul de pârghii legale sau mai puţin ortodoxe, etc., după cum susţineau sus şi tare reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.
Dincolo de stoparea hoţiilor şi a jafului la drumul mare din curtea sistemului de sănătate, eu am crezut, ca orice alt asigurat de bună-credinţă de altfel, că implementarea acestui sistem informaţional va uşura atât munca medicilor şi a farmaciştilor, dar şi suferinţa celor care stau ore în şir pe la uşile cabinetelor medicale. Dar nu, n-a fost să fie aşa.
De un an de zile, medicii de familie şi asistentele vin cu noaptea în cap la cabinetele medicale "să prindă sistemul", care cade tot timpul sau pleacă spre casă târziu, în noapte, când, în sfârşit, "funcţionează sistemul", strâng maldăre de carduri de la o zi la alta de la pacienţii înscrişi pe liste, iar bolnavii dau telefoane în disperare sau se plantează pe holuri să facă rost de o reţetă sau de o trimitere la medicii de specialitate.
Nu ştiu câte economii s-au făcut în această perioadă şi nici dacă, într-adevăr, această metodă a pus capăt furăciunilor de tot felul din ograda sistemului sanitar, dar ştiu sigur că toată activitatea este dată peste cap de o birocraţie prost gândită.
Într-un sistem din ce în ce mai bolnav, medicii, asistenţii sau alte categorii care lucrează în sănătate pot face proteste, îşi pot striga nemulţumirile prin diverse forme legale, sindicaliştii ies în stradă pentru drepturi salariale şi pentru stoparea umilirii angajaţilor din sistemul sanitar. Creşterile salariale, acordarea diverselor sporuri sau alte solicitări ale salariaţilor din Sănătate pot sensibiliza nepăsarea guvernanţilor faţă de cei care ameninţă că vor organiza, la începutul lunii mai, adunări publice în faţa Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi Ministerului Finanţelor Publice.
Dar noi? Noi, cei care plătim de o viaţă sume impresionante pentru asigurări de sănătate, iar când avem nevoie de o prescripţie medicală suntem purtaţi de la Ana la Caiafa şi amânaţi de la o zi la alta din cauza unui sistem ce niciodată nu funcţionează, noi, cum să protestăm?
Cum să vorbim despre drepturile de asigurat într-un sistem croit după chipul şi asemănarea celor care ne fură drepturile?
La început de mai, halatele albe vor face front comun în faţa ministerelor sus-amintite, revendicând-şi drepturile. Dar noi, asiguraţii, cum să ne cerem drepturile şi să le spunem celor care conduc destinele Sănătăţii că nu mai vrem să fim umiliţi sau să vegetăm pe la uşile cabinetelor medicale până se redresează sistemul?
