O declaraţie nu doar firească şi de bun simţ, ci de-a dreptul logică. Mi se pare atât de firesc ca, după ce ai fost condamnat definitiv - mai ales pentru corupţie - să nu mai poţi rămâne într-o funcţie aşa-zisă de demnitate publică - nici primar, nici parlamentar, nici ministru, nici consilier, mai ales în funcţia în care erai când ai fost prins cu şpaga în mână. Ba chiar n-ar mai trebui să aibă dreptul să mai candideze măcar vreo 10 ani - pentru că mulţi o fac imediat, cu un tupeu nemărginit, deoarece sunt destui cei care ar vota pe oricine, chiar şi pentru o ţuică gratis la birtul din sat. Iar regula ar trebui să se aplice nu doar în cazurile de condamnare pentru corupţie, ci în oricare alt caz care s-a lăsat cu o condamnare definitivă. În fapt, respectivul este un infractor, iar infractorii, într-o ţară normală, n-au ce căuta în funcţii publice. Asta dacă e o ţară care se respectă.
Ce-au înţeles însă cei vizaţi de sugestia şefului DNA? Iată răspunsul unuia dintre ei, reprezentativ, de altfel, pentru mentalitatea majorităţii politicienilor: „Prostii! Eu cred că dânsa şi-a depăşit de mult atribuţia pe care o are. Dânsa trebuia să se ocupe de anchete, nu să facă politică. Că dânsa face declaraţii politice... nu are niciun drept să facă astfel de declaraţii. Politica, Constituţia nu o face (sic!) dânsa. Atât timp cât un om nu este condamnat definitiv şi irevocabil în ultima instanţă, care înseamnă CEDO, că probabil a uitat că există şi CEDO, nu poate să declare astfel de prostii pe care le spune la televizor"- deputatul PSD Cătălin Rădulescu, condamnat în primă instanţă la 1 an şi 6 luni de închisoare cu suspendare pentru dare de mită. De altfel, pentru informarea deputatului Rădulescu, CEDO - care înseamnă Curtea Europeană a Drepturilor Omului - nu judecă vinovăţia sau nevinovăţia cuiva condamnat deja de o instanţă într-un stat european, ci - aşa cum îi spune şi numele - analizează respectarea drepturilor omului în cazul reclamantului (de exemplu: condiţiile de arest, dreptul la apărare, condiţiile de anchetă etc). O sentinţă este definitivă şi irevocabilă atunci când ultima instanţă naţională competentă emite o hotărâre de condamnare.
Dar penalii nu se lasă aşa uşor plecaţi din funcţii! Nici măcar dacă sunt condamnaţi definitiv.
Şi, ca să fie tacâmul complet, chiar ieri, deputaţii din Comisia Juridică şi Comisia de Administraţie au decis că mandatul aleşilor locali încetează de drept, înainte de termen, doar în cazul condamnării prin hotărâre judecătorescă rămasă definitivă la o pedeapsă privativă de libertate cu executare, deputaţii respingând astfel obiecţiile preşedintelui privind modificarea statutului aleşilor locali. Motivul? Dacă în cazul parlamentarilor se poate rămâne în funcţie şi cu o condamnare definitivă, în cazul aleşilor locali de ce să nu se poată? De ce să existe o aşa discriminare?! Că doar nu aţi fi vrut să schimbe legea în cazul parlamentarilor condamnaţi - adică fix penalii din Parlament să se trimită singuri acasă, pe motiv de condamnare definitivă.
Culmea e că aproape pentru orice job amărât, la angajare ţi se cere întotdeauna o dovadă că nu ai cazier. Nici nu te poţi angaja paznic sau vânzătoare, de exemplu, dacă în trecut ai avut vreo condamnare! Ba cred că nici femeie de serviciu nu te ia cineva, dacă ai furat vreo găină prin tinereţe. Numai în primării şi în Parlament este loc pentru infractori, dar pentru cei sadea - ăia care au furat milioane de euro, nu pentru fraierii care s-au încurcat cu nişte găinării de doi bani şi care nu au voie nici să mai dea cu mătura! În schimb, nişte şpăgari pot conduce comune, oraşe ori chiar ţara, fără nicio problemă. Chiar suntem o ţară condamnată!
