Probabil, între timp, actualul "simplu cetăţean" - fost prefect, fost senator, fost membru marcant PSD, dar, mai ales, fost judecător în cea mai importantă instanţă din România - s-a mai luminat. Căci, după aproape 3 ore de discuţii, procurorii DNA au emis mandat de reţinere pentru 24 de ore pe numele lui, urmând ca astăzi să fie prezentat magistraţilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu propunere de arestare preventivă. Actualul "simplu cetăţean" Toni Greblă este acuzat de trafic de influenţă în formă continuată, infracţiuni de efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, în scopul obţinerii pentru sine şi pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite şi constituirea unui grup infracţional organizat (în forma constituirii şi în vederea pregătirii infracţiunii de folosire, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate). În acelaşi dosar mai este urmărit penal şi finul lui Greblă, un "la fel de simplu cetăţean" (care cu vreo 6 săptămâni în urmă recunoştea că are aşa de mulţi bani, că nu ştie ce să facă cu ei), acuzat de cumpărare de influenţă, în formă continuată, constituirea unui grup infracţional organizat şi dare de mită.
De neînţeles tot ce se-ntâmplă, nu-i aşa, domnule Greblă!?
Cum să fii terfelit în halul ăsta doar pentru simplu motiv că ani de zile te-ai lăsat "ajutat" financiar de un amărât de fin (printre cei mai bogaţi şi influenţi afacerişti romi din Gorj, de altfel)! Dar ce-or fi vrând procurorii! Să te duci la serviciu cu tramvaiul, să vorbeşti pe fix şi să-ţi ţii nevasta în rochii de stambă? Normal că dintr-un salariu de prefect - senator - judecător nu aveai cum să-ţi permiţi un BMW seria 5, un telefon de fiţe cu abonament nelimitat ori haine de firmă pentru soaţă! Normal că nu aveai cum să pui un bănuţ grămadă pentru ditamai campania electorală! Normal că nu-ţi puteai permite luxul pe care ţi-l flutarau zi de zi prin faţa ochilor colegii de partid! Chiar aşa, ce-ar fi vrut, să fii sărăcuţul PSD-ului! Zău, şi DNA-ul ăsta!
Clar, aveţi dreptate domnule Greblă, este incredibil ce vi se întâmplă! Aproape la fel de incredibil ca şi în cazurile Udrea, Cocoş, Voiculescu, Fenechiu, Mitrea, Hrebenciuc etc. Categoric, toate sunt răzbunări politice, fix ca şi în cazul "Mircea Băsescu"! Cu o singură diferenţă: în timp ce toţi cei înşiraţi mai sus sunt nişte terchea berchea cocoţaţi conjunctural în funcţiile publice, dumneavoastră, stimabile domn, aţi fost JUDECĂTOR, şi nu la vreo instanţă prăfuită din nu ştiu ce colţ de ţară, ci la CURTEA CONSTITUŢIONALĂ.
Tocmai de aceea, vă scriu eu acum cu subiect şi predicat, poate vă dumiriţi totuşi. Chiar dacă toate celelalte infracţiuni ar fi să pice şi singura rămasă ar fi exact cea pe care o recunoaşteţi şi v-o asumaţi, respectiv relaţia cu "finul" Bîrcină, şi tot ar fi suficient să înfundaţi puşcăria.
Căci, evident, orice fin are un naş, dar când finul e un interlop de top, iar naşul judecător, pute... Pute mai rău ca la Băsescu Mircea.