O singură opţiune: albastru sau roşu? | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

O singură opţiune: albastru sau roşu?

Nu sunt omul înţelegerilor obscure, nici al baronilor, nici al penalilor care încalcă legea de dragul unui vot. Nu voi intra în acest joc, pentru că nu mă reprezintă şi nu vă reprezintă!".
Clar, simplu, direct către alegători. Acesta este Klaus Iohannis. Da, este evident pentru toată lumea că o altfel de politică şi o altfel de campanie, precum cele practicate de PSD-Ponta & Comp, nu-l caracterizează pe Iohannis. Cum nu a negociat voturile pentru a ajunge primar al Sibiului - pe care l-a transformat în cel mai frumos oraş al ţării -, la fel nu va negocia nici pentru a ajunge preşedintele României. Nu promite funcţii, nu vrea cu orice preţ sprijinul altor politicieni foşti candidaţi. El aşteaptă sprijinul alegătorilor. Atât. Pentru că, de fapt, doar alegătorii au puterea totală.
Genul "clasic" românesc de politică nu-l reprezintă, după cum mărturiseşte Iohannis, asumându-şi toate riscurile ce decurg din asta. Şi se aşteaptă ca acest lucru să-i reprezinte şi pe alegătorii săi. Alegători care, cel puţin după primul tur, s-au dovedit a fi în minoritate. În viziunea majorităţii votanţilor, să nu fii miştocar, să nu răspunzi atacurilor dure cu atacuri şi mai dure, să n-ai replica pentru lovitura sub centură la tine, să nu vorbeşti mult şi prost, să nu faci scandal, să nu spui nişte minciuni sfruntate reprezintă un defect. Da, acesta este marele "defect" al lui Iohannis. Nu ştie şi nu poate să fie politician "de Dâmboviţa". Nici nu vrea, indiferent de rezultatul alegerilor. Îşi asumă acest risc în faţa unui popor derutat. Ceva de genul: "Vă place normalitatea, bine, atunci aştept voturile voastre. Nu vă place, înseamnă că aşa trebuie să stea lucrurile". Nu cerşeşte voturi, nu face pe dracu-n patru ca să le obţină. Îl vrem - bine, nu-l vrem - treaba noastră. "Trebuie să se întâmple ceva foarte simplu, românii trebuie să-şi dea seama că aici nu este vorba doar de două partide sau două alianţe, ci este vorba de două feluri de a aborda viitorul României. Eu cu felul meu, al României lucrului bine făcut, şi Victor Ponta cu România scandalului şi a minciunii", a explicat chiar Iohannis. Nu face orice pentru a deveni preşedinte. Nu de el depinde acest lucru, cât mai ales de ceea ce-şi doresc cu adevărat românii. Aceasta este gândirea lui Iohannis. Să fie un defect sau o calitate?
La urma urmei, lucrurile chiar vor fi simple în turul 2: va fi alb sau negru. Ori, mai degrabă, albastru sau roşu. Aţi văzut harta cu rezultatele alegerilor pe judeţe? Aţi văzut tot acel roşu ce umple Moldova, Dobrogea, Muntenia şi Oltenia şi acea pată de albastru peste cea mai mare parte a Transilvaniei? De cum va arăta această hartă pe 16 noiembrie va depinde de fapt drumul pe care România vrea să o apuce pentru următorii 5 ani. Sau, poate, pentru încă cel puţin 25 de ani. Nu există o cale de mijloc, nu există opţiunea statului acasă, nu există varianta votului anulat. Gata cu joaca...

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro