Iar ceea ce-şi doreşte poporul îşi doreşte şi liderul său - sau viceversa - (în cazul de faţă preşedintele turc) şi este literă de lege, nu-i aşa? Iar toată lumea trebuie să respecte voinţa populară şi decizia conducătorului.
Nu, nu-i aşa! Pentru că există o „mică" diferenţă între ce-şi doreşte poporul şi liderul său suprem şi punerea în practică a dorinţelor. Să facem un exerciţiu de imaginaţie şi să presupunem că preşedintele României ar fi fost votat Victor Ponta - voinţa populară, deh! Să ne imaginăm că Guvernul, Parlamentul şi toate instituţiile statului, mai ales Justiţia, dar şi mare parte a presei (nu că asta nu s-ar întâmpla oricum şi în prezent), ar fi ajuns să fie controlate total de PSD. Nici măcar nu e o situaţie greu de imaginat: ar fi un un fel de „epocă Năstase", transpusă în zilele noastre. UE ar fi criticat situaţia, poate şi SUA, presa străină ar fi scris despre „dictatorul României", dar Ponta şi poporul ar fi sărit că „nu acceptăm să ne dea nouă alţii lecţii de democraţie ori să ne înveţe cum să ne conducem şi să ne apărăm ţara" - se poartă cu mândrie replica asta în state cu democraţii „originale". Cât despre criticile din interior, nici că ar mai fi contat - ar mai fi „lătrat" o parte a presei şi unii pe facebook, dar fără ecou - „nişte anarhişti, nişte blogeri, nişte hipsteri, nişte sorosişti, nişte tineri frumoşi şi fără minte, care habar n-au ce vrea poporul". E simplu de imaginat, nu-i aşa, Antena 3 şi RTV?
Să ne imaginăm apoi că Armata ajunge la concluzia că s-a sărit calul cu guvernarea PSD şi încearcă o lovitură de stat împotriva „regimului Ponta", în tentativa de a întoarce ţara de pe drumul periculos pe care o luase. Lovitura nu reuşeşte însă, iar guvernul - cu Dragnea şi Ponta în frunte - se apucă de pedepsit. Dar nu aşa cum ar fi firesc într-o democraţie normală, cu o justiţie independentă: cercetare, dosare penale şi trimitere în judecată a celor efectiv vinovaţi, ci aşa cum se întâmplă acum în Turcia: răzbunare împotriva tuturor celor care de-a lungul vremii s-au arătat a fi anti-regim. Adică cine a dat vreun like loviturii de stat, cine a criticat de-a lungul timpului PSD, pe Ponta şi pe Dragnea, cine a înjurat Guvernul şi pe pesedişti, cine i-a făcut prin presă ori pe pagina personală de Facebook hoţi, corupţi, mincinoşi şi infractori, toţi aceştia să fie depistaţi, consideraţi duşmani ai poporului, susţinători ai loviturii de stat, apoi demişi, arestaţi şi eventual condamnaţi la moarte, mai ales că aşa o cere poporul.
Şi s-ar găsi garantat un milion de spălaţi pe creier, de antenişti, de proşti ori de susţinători fanatici ai lui Ponta&Co care să iasă în stradă la chemarea liderului, să condamne lovitura de stat şi să aprobe măsurile noului dictator. Ba chiar cred că s-ar găsi vreun milion de indivizi care să ceară linşarea în public a „sorosiştilor, blogerilor şi trădătorilor de ţară tehnocraţi"! Voinţă populară, nu-i aşa? Democraţie, ce mama naibii!
Sau să ne imaginăm că în 2012, după ce USL-ul de atunci a eşuat să preia cam forţat întreaga putere, „regimul Băsescu" îi băga pe toţi pesediştii prin puşcării, inclusiv pe ziariştii de la Antene şi RTV, pentru că au susţinut lovitura de stat, ba chiar şi pe toţi membrii secţiilor de votare în care s-au înregistrat prezenţe la vot mai mari de 50%. Fără procese, fără prea multe dovezi, doar aşa, pentru că a ţinut cu duşmanul. Poate că vreunui milion de anti-pesedişti le-ar fi plăcut asta, dar nu, nu ar fi fost normal, şi cu atât mai puţin democratic.
Cam ce se întâmplă acum în Turcia s-ar fi întâmplat, de fapt, imediat după decembrie 1989, dacă revoluţia ar fi eşuat, iar regimul Ceauşescu nu ar fi căzut. Fix acelaşi gen de justiţie i-ar fi aşteptat pe toţi cei care, într-un fel sau altul, participaseră la încercarea de răsturnare a regimului sau măcar simpatizaseră cu respectivii. Şi zău că, în viziunea de atunci, ar fi fost curată democraţie!
