Desigur, rezultatul a constituit un nou motiv de aroganţă supremă, de aprecieri autolaudative şi de minciuni turnate cu nonşalanţă la tv de către Victor Ponta.
În cazul PNL, lucrurile par a fi însă cele mai complicate. Deşi al doilea partid ca mărime în opţiunile electoratului şi principalul partid din opoziţie, PNL are o problemă internă, pe care PSD s-a şi grăbit să o speculeze. Dincolo de demisia liderului liberal Crin Antonescu, care şi-a asumat total gratuit un scor de 20% la aceste alegeri, din start nerealist, şi de demisia-surpriză a lui Iohannis, placa pe care o tot pune Ponta, cu reinvitarea liberalilor la guvernare şi cu refacerea USL va frământa PNL din interior până la curăţarea totală a partidului de oportunişti, trădători, puşcăriabili şi fomişti după ciolan. Pentru că e clar că vreun "tăricean", vreo doi "silaghi" şi câţiva "radustroi" care să tot viseze la mortul viu USL, precum Ponta, se vor mai găsi prin partid - dacă nu cumva va avea loc o scindare mai amplă, pe care o doreşte PSD.
De fapt, ceea ce încearcă PSD nu este o mână întinsă liberalilor, ci un cuţit înfipt în spate, într-o rană deja existentă, o sabotare a PNL, o ruptură din interior mai puternică decât cea reuşită de Tăriceanu odată cu trecerea în tabăra PSD, o decredibilizare, o compromitere în plus a liberalilor, o încercare de a slăbi ori chiar de a distruge iremediabil PNL.
PSD vrea partidul-stat, cu o presă de partid care să transmită numai ceea ce vrea statul să se audă, cu o opoziţie aproape inexistentă şi cu impunerea unei stări de fapt generale, pe care nu a reuşit-o în 2004, când Năstase a pierdut, neaşteptat, alegerile prezidenţiale. Şi nu e deloc departe de acest deziderat.
Însă principala concluzie a acestor alegeri este că partidele de centru-dreapta, în fărâmiţarea lor dictată de orgolii de tot felul, au adunat la un loc tot atâtea voturi cât PSD, fără a mai pune la socoteală PPDD şi PRM. Prin urmare, între stânga şi dreapta există un echilibru aproape perfect acum, pe care partidele şi votanţii anti-PSD şi anti-Ponta îl pot înclina în favoarea lor până la alegerile prezidenţiale.
În mod cert, de acum încolo, maşinăria PSD, baronii şi Victor Ponta nu se vor culca pe o ureche, ba dimpotrivă, vor fi şi mai activi. Adevăratul război, cel de gherilă, cel murdar, cel nemilos, cel pentru adevărata miză - câştigarea preşedinţiei - abia de-acum începe. Cum vor reuşi partidele de dreapta să se organizeze pentru a face faţă şi pentru a câştiga eventual acest război depinde numai de liderii acestora şi de cel pe care aceştia îl vor desemna drept candidatul (ori candidaţii) anti-Ponta la alegerile din noiembrie. Este clar că Antonescu s-a scos singur din cărţi - pare că de fapt chiar asta a şi urmărit prin asumarea acelei ţinte de 20% - şi că trebuie căutat altcineva. Iar asta este prima bătălie în care PNL, PDL, PMP, FC, PNŢCD, PNR etc va trebui să învingă, ca să spere măcar că au şanse să câştige războiul.
