Nu o să mişcaţi în front nici de data asta, nu-i aşa? | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Nu o să mişcaţi în front nici de data asta, nu-i aşa?

"Există o situaţie nouă, specială, faţă de care trebuie să reacţionez: preşedintele PSD este anchetat de DNA (nu contează cum şi de ce!). Şi alţi colegi ai noştri au renunţat temporar la funcţiile politice pentru a-şi lămuri situaţia juridică. Iar eu nu pot să cer altora să facă un sacrificiu pe care eu nu sunt dispus să mi-l asum! Pentru a nu lăsa ca această situaţie să afecteze PSD, vă aduc la cunoştinţă decizia mea de a nu mai ocupa nicio funcţie de conducere în Partid până la momentul în care îmi voi demonstra nevinovăţia faţă de acuzaţiile aduse (în ce mă priveşte nu funcţionează prezumţia de nevinovăţie prevăzută de Constituţie!). În cazul în care nu voi avea o soluţie a justiţiei în acest sens până la data Congresului PSD, nu voi candida la nicio funcţie şi voi lupta din simpla şi onoranta calitate de membru de partid", anunţa Ponta în mesajul postat pe reţeaua de socializare.
S-a scris, deja, despre maniera paradoxală prin care Victor Ponta protejează imaginea PSD, renunţând la funcţia de preşedinte de partid, dar, în acelaşi timp, refuză să protejeze şi imaginea României renunţând la funcţia de premier, aşa că nu o să insist pe subiect. Însă devine paradoxal şi faptul că Partidul Social Democrat scapă de un lider inculpat, alegând un preşedinte... condamnat. Da, trebuie scris cu majuscule faptul că, în momentul de faţă, PSD ARE PREŞEDINTE UN INFRACTOR DOVEDIT DE JUSTIŢIE. Un infractor cu acte în regulă. Un om asupra căruia atârnă nu o suspiciune, nu o acuzaţie, ci o pedeapsă de un an de închisoare cu suspendare. Este adevărat, sentinţa nu este definitivă. În aceste condiţii, ce imagine a protejat Ponta demisionând? Care e logica PSD-istă?
Iar dacă PSD-ului îi lipseşte logica, o să vă spun eu ceva despre logica mea, care uneori se bazează pe înţelepciunea populară. Ştiţi, e o vorbă din bătrâni: spune-mi cu cine umbli ca să-ţi spun cine eşti. Aşa că, personal, o să-i privesc cu maximă suspiciune pe toţi membrii PSD fiindcă acceptă să fie conduşi de un infractor dovedit de justiţie. Inclusiv pe reprezentanţii PSD de la Brăila, domnii Aurel Simionescu, Viorel Mortu, Marian Dragomir, Mihai Tudose ş.a.m.d. Sunteţi conduşi de un infractor, domnilor. Ştiu, nu e prima oară. Şi probabil că nu o să mişcaţi în front nici de data asta.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro