Noul Cod Fiscal şi noile îndoieli | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Noul Cod Fiscal şi noile îndoieli

Evident, preşedintele nu şi-a exprimat nici susţinerea făţişă, dar la Preşedinţie a fost linişte în toată această perioadă. Cu atât mai mult cu cât Codul Fiscal a fost votat în Parlament de o majoritate covârşitoare, inclusiv de către Opoziţie. PNL a susţinut acest proiect, ba chiar a acuzat PSD că i-a furat mare parte dintre ideile referitoare la relaxarea fiscală promovată de noul Cod - oricum în variantă mult mai „soft" faţă de proiectul iniţial, conceput de fostul ministru de Finanţe Darius Vâlcov (între timp arestat şi acuzat de corupţie), care prevedea mult mai multe facilităţi, inclusiv în privinţa contribuţiilor sociale plătite de firme.
Evident, Victor Ponta acuză acum decizia lui Iohannis, catalogând-o ca fiind doar un „gest politic", fără o bază reală, prin care se opreşte „o direcţie de dezvoltare economică a României". Ponta şi PSD spun că vor aproba şi aplica noul Cod Fiscal cu orice preţ, fie prin ordonanţă de guvern, fie chiar prin asumarea răspunderii, nefiindu-le teamă de o eventuală moţiune de cenzură.
Dacă noul Cod va avea sau nu efecte benefice pentru economie rămâne de văzut. Cert este că o serie întreagă de economişti şi responsabili de rang înalt - de la reprezentanţii Consiliului Fiscal la guvernatorul BNR, plus FMI şi Comisia Europeană (dar aceste două instituţii sunt privite mai degrabă ca duşmani ai intereselor României) - au atras atenţia asupra pericolelor pe care le poate genera acesta: minusuri de miliarde de euro la buget şi, implicit, un deficit bugetar aproape letal. Numai că fiecare a făcut-o la timpul potrivit. Iohannis a făcut-o însă abia acum, când trebuia să-l promulge, de parcă abia acum a aflat de prevederile acestuia.
De fapt, preşedintele nu are cum să se împotrivească aprobării Codului Fiscal. Îl poate respinge doar o dată - a doua oară, reîntors din Parlament, chiar în aceeaşi formă, va fi obligat să-l promulge. Preşedintele ştie asta, la fel cum o ştie şi Ponta, care se dă acum de ceasul morţii, enunţând populisme ieftine de genul „uite cum se opune preşedintele dezvoltării economice şi beneficiilor poporului român". Codul Fiscal se va aplica oricum, Ponta urmând să pozeze în „erou" pentru naţia care crede că brusc se vor ieftini toate produsele nealimentare şi serviciile cu 5%, iar Iohannis urmând să fie personajul negativ.
E clar că aplicarea noului Cod Fiscal, axat pe scăderea TVA de la 24 la 19%, este riscantă pentru buget şi pentru România, în general. Pentru că nu se rezumă doar la TVA. Degeaba scade TVA, dacă pe cealaltă parte cresc taxele pentru micii întreprinzători şi liber-profesionişti şi cresc cheltuielile bugetare - vezi majorarea promisă tuturor angajaţilor de la stat - în paralel cu scăderea investiţiilor publice. Scăderea TVA nu e totul. Chiar ar fi fost nevoie de o analiză pertinentă a tuturor efectelor generate de măsurile prevăzute de noul Cod Fiscal. Iar o astfel de analiză guvernamentală, credibilă şi argumentată, nu există.
În definitiv, Klaus Iohannis asta a făcut: a încercat să se arate prudent şi să se ferească, de fapt, de asumarea unui eventual eşec al rezultatelor aplicării Codului. Dacă efectul va fi acela prevăzut de analiştii economici serioşi, iar România va intra într-o nouă perioadă de criză bugetară (ceea ce, până la urmă, nu cred că-şi doreşte nimeni, indiferent cât de anti-PSD ar fi), atunci Iohannis va putea spune că el a atras atenţia asupra acestui fapt şi că Guvernul s-a aruncat într-o acţiune populistă şi iresponsabilă. Preşedintele încearcă, mai exact, o eschivă politică. Una riscantă, la rândul ei, dacă Guvernul va avea dreptate, iar efectele noului Cod chiar vor fi benefice pentru economie.
Cel mai aiurea din toată această chestiune a ieşit PNL, pe care, după ce a votat în masă noul Cod Fiscal în Parlament, considerând că este mai degrabă proiectul lor copiat de PSD, acum, brusc, l-au apucat îndoielile. Atitudine ce nu are darul de a asigura noului PNL credibilitatea aşteptată de milioane de oameni de la un partid care vrea cât mai repede la guvernare şi care, din păcate, va întări şi mai mult poziţia Guvernului Ponta.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro