Ce făceai pe 26 ianuarie 1989? Tot asemenea sentimente profunde nutreai la adresa „tovarăşului" când acesta încă trăia şi chiar îşi serba ziua de naştere? Tot la fel de plin de recunoştinţă erai pe 26 ianuarie 1989, în timp ce te încălzeai dimineaţa la flacăra aragazului? Când stăteai agăţat de scara autobuzului, ca să ajungi la fabrica unde-ţi aveai locul tău de muncă, tot aşa de încântat erai? La coada la carne, la lapte, la ulei, la zahăr, la făină, la preparate, la mălai sau la orice altceva de mâncare în afară de conserve şi creveţi, la care stăteai de pe la 3-4 dimineaţa, poate-poate prinzi ceva, orice, ce-o băga, tot aşa de hotărât erai să-ţi vezi idolul de acum reales la al „n-lea" congres? Când te umileai cu cartela aia în mână pentru câteva ouă sau o jumătate de pâine, tot aşa din inimă îi urai conducătorului iubit „La Mulţi Ani"? Când erai în stare să dai în cap pentru o butelie ori să-ţi rupi hainele la coadă la „adidaşi", erai la fel de mândru de „Ceauşescu - România, Stima noastră şi mândria?".
Dar când rămâneai fără curent electric, în fiecare seară, cât de luminos credeai că va fi viitorul tău şi al copiilor tăi? Dar când deschideai televizorul, alea 2-3 ore pe zi, tot aşa de entuziasmat erai de „măreţele realizări"? Dar când dormeai în maşină la coadă la Peco, pentru raţia de 20 de litri de benzină, profitai de orele alea în linişte ca să-i urezi „Geniului Carpaţilor" sănătate? Dar atunci când te umileau politrucii prin şedinţele de partid la care erai obligat să te duci, tot aşa îţi zburau gândurile bune către Ceauşescu? Dar când erai trimis duminica, în singura ta zi liberă, la depănuşat porumb, tot aşa sentimente plăcute aveai faţă de „Tovarăşu şi Tovarăşa"? Dar când mâncai singura banană din an, oricum verde, după ce o mai lăsai câteva zile învelită într-un ziar pe şifonier, ca să se mai coacă, avea gust de prosperitate şi de viaţă bună? Dar când păstrai în bradul de iarnă ambalajele bomboanelor de pom, pentru că prea multe ornamente oricum nu aveai, simţeai că Nicolae Ceauşescu merită să fie preşedinte încă vreo 25 de ani? Dar când ţi-era frică să vorbeşti despre el în propria ta casă ori să asculţi Europa Liberă, tot aşa îi doreai din suflet viaţă lungă măreţului conducător? Sunt convins că şi tu, la fel ca şi mine, pe 26 ianuarie 1989 i-ai dorit lui Nicolae Ceauşescu, din tot sufletul, moartea. Chiar una violentă, aşa cum o şi merita. Doar că tu, spre deosebire de mine, te faci că ai uitat.
