Şi nu pot să cred că Norvegia nu are o justiţie capabilă să facă dreptate în acest caz. Dar, mai ales, nu pot să fiu de acord cu cei care susţin - majoritatea, de altfel - că nişte mici corecţii fizice aplicate unui copil reprezintă ceva firesc şi că acesta nu poate constitui un motiv de a despărţi nişte copii de părinţii lor.
Este foarte greu, dacă nu imposibil de înţeles, pentru un român, că nu ai voie nici măcar să ridici tonul la un copil, darămite să-i mai aplici o palmă la fund - ceva atât de firesc, nu-i aşa? - în mentalul românesc (şi nu numai). Nu mai vorbesc de „clasica" înjurătură. Doar pentru că aşa am fost noi crescuţi ori pentru că aşa ne creştem încă mulţi copiii în România nu înseamnă că aşa este normal. Ori că aşa trebuie să fie normal şi în Norvegia.
În mod cert, legislaţia norvegiană la acest capitol este extrem de dură - chiar de neînţeles pentru majoritatea dintre noi. Cum la fel de neînţeles pentru noi este şi faptul că, deşi în acest caz a intervenit chiar şi premierul Dacian Cioloş, nimeni nu a obţinut un răspuns concret din partea autorităţii de protecţie a copilului din Norvegia. Da, este greu de admis că la ei nu merge cu intervenitul, cu sunatul - directorului ori chiar a premierului -, cu presiunea politică sau de orice fel. E greu de înţeles pentru noi că nimeni nu-şi poate băga nasul într-o instituţie independentă. Să admitem însă că e firesc - pentru noi - să încerci.
Dar să se apuce nişte parlamentari români să plece într-o delegaţie în Norvegia pentru a cere ca „Parlamentul norvegian să iniţieze legile necesare pentru a-şi armoniza legislaţia cu cea europeană" mi se pare prea de tot. Suntem şi un exemplu mondial de ţară cu un grad de educare a copiilor mirific, o legislaţie superbă, un parlament cu parlamentari minunaţi şi cu legi aplicate ca la carte, încât să mergem în Norvegia - una dintre cele mai sigure, evoluate, civilizate şi dezvoltate state ale lumii - pentru a le da lecţii de legislaţie!
Asta în timp ce, la noi, aproape 60.000 de copii sunt separaţi în prezent de familiile lor, prin decizii ale autorităţilor statului, şi numai în jumătate de an s-au înregistrat, oficial, aproape 7.000 de situaţii de abuz asupra copiilor! Iar dacă s-ar aplica la sânge legislaţia românească în domeniu, probabil că numărul copiilor smulşi din familii ar fi de cel puţin 10 ori mai mare. Şi cu atât mai penibil sună demersul „comisiei" de parlamentari români cu cât, exact în ziua în care se cerea schimbarea legislaţiei Norvegiei, în România erau descoperite două cazuri şocante: un bărbat care îşi viola în mod repetat fiica de 14 ani şi o mamă care îşi abuza sexual, la un videochat, pentru nişte obsedaţi din SUA, fiica în vârstă de 1 an şi băiatul de nici 3 ani. Suntem numai buni să dăm lecţii Norvegiei.
