La televiziunile occidentale, ştirea despre situaţia din România era difuzată imediat după cea despre Siria. Iar în Siria, ştiţi bine, e război.
Prelungirea instabilităţii politice este, din punctul meu de vedere, lucrul de care România avea cea mai puţină nevoie.
Încet-încet, vremea cuvintelor frumoase trece şi, ceea ce rămâne, este înlănţuirea faptelor care au dus la această situaţie. Iar fără cuvinte frumoase, faptele arată cam aşa: o gaşcă formată din inconştienţi, infractori, impostori şi vanitoşi s-a hotărât să pună mâna pe putere. Au gândit un plan pe care l-au crezut perfect şi, ceea ce a urmat, a fost haosul. A fost ca în povestea cu prostul care aruncă piatra în lac ori ca în bancul cu Bulă, care trage un pârţ în clasă silindu-şi, în acest fel, colegii să-l miroasă. Rezultatul planului celor care vorbeau cu emfază despre România bunului simţ este acesta: o ţară împărţită în două, cu oameni care sunt în stare să se ia la bătaie fiindcă au păreri politice diferite, o ţară în care moneda naţională se prăbuşeşte, o ţară în care investitorii străini îşi fac bagajele, o ţară izolată de Europa. Costurile acestei aventuri politice nu pot fi estimate. Când, în urmă cu trei săptămâni, scriam că ne prăbuşim, speram ca această cădere să se termine odată cu rezultatul referendumului, oricare ar fi fost acela. Dar nu, ei nu, şi nu, şi nu. Prăbuşirea continuă! Aveam într-adevăr nevoie de acest referendum acum?
Partea pseudo-amuzantă a întregului circ politic este aceea că bifăm o premieră europeană având, vreme de două luni, doi preşedinţi, dar şi că statul român habar nu are câţi alegători există în ţară, asta în ciuda faptului că anul ăsta au avut loc două runde de alegeri extrem de importante. Să mai adăugăm şi faptul că s-a votat "pe liste false", după cum spunea unul dintre judecătorii CCR. Păi cine a organizat referendumul ăsta pe care s-au cheltuit 20 de milioane de euro şi care se dovedeşte o harababură fără margini nu ar trebui să-şi asume vreun soi de responsabilitate? Nu ar trebui să plătească cumva? Nu ar trebui să-şi dea cineva demisia?
Domnilor, ne-am cam săturat. Unii din noi ne-am săturat de Băsescu, alţii de Ponta şi Antonescu, de Voiculescu, Voicu, Năstase şi Iliescu. Ne-am cam săturat de mizeriile voastre, de criza fără limită. Şi, încet-încet, ne săturăm cu toţii de toţi. Fiindcă sunteţi incapabili să gestionaţi, să conduceţi, să negociaţi. Iar noi devenim un neam săturat.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.