După ce se obişnuise să stea mai mult la mal, din simplul motiv că era prea dificil şi prea scump de închiriat pentru o croazieră pe Dunăre, nava “Lacu Sărat” a avut de lucru în ultimele două luni cât n-a avut în ultimii câţiva ani. Cum aşa? Simplu: mai-marilor din Primărie le-a venit, în sfârşit, ideea de a practica un tarif accesibil pentru toată lumea. Aşa se face că, pentru 12 lei, oricine poate ieşi, în zilele de sâmbătă, la o plimbare de o oră pe Dunăre cu nava “Lacu Sărat”. Din 15 august, până pe 15 octombrie, 900 de persoane, brăileni sau turişti, au profitat de ocazie. Asta în condiţiile în care, în perioada 1 ianuarie - 15 august, când nava putea fi închiriată doar în regim privat, de firme, instituţii sau grupuri de persoane, contra a 868,8 lei ora de marş şi 273,7 lei ora de staţionare, s-au făcut doar cinci ieşiri, la care au participat numai câteva zeci de persoane.
Aşadar, dintr-o simplă trăsătură de condei, o activitate care abia mai mişca a început să prindă din nou viaţă, iar Brăila - oraş dunărean - şi-a mai spălat din ruşinea de a nu exploata cât mai inteligent oportunităţile oferite de bătrânul fluviu.
Şi câte ruşini de genul ăsta n-ar mai fi de spălat... Cât n-ar mai fi de profitat de pe urma Dunării, iar noi - adică generaţia noastră în totalitatea ei, de la politicienii cocoţaţi în vârful grămezii, la simpli cetăţeni de la baza societăţii - nu ştim decât să ne batem joc şi să lăsăm în paragină. Trăim în democraţie şi capitalism, dar din punct de vedere antreprenorial şi întreprinzător nu reuşim măcar să egalăm ce au făcut bun cei din generaţia prinsă în captivitate de regimul comunist. În urmă cu 30 - 40 de ani, pe malul de vizavi de oraş era amenajată o plajă cât de cât decentă, cu un minim de facilităţi. Acum locul arată ca un maidan complet abandonat de autorităţi, iar grămezile de gunoaie cresc în fiecare vară direct proporţional cu lipsa tot mai scăzută de educaţie a celor care încă mai ajung pe acolo. Tot în urmă cu vreo 40 de ani, vizavi de zona Căpităniei exista popasul Corotişca, unde la sfârşit de săptămână greu prindeai un loc la masă, ca să savurezi o ciorbă de peşte. Pentru standardele actuale, poate că restaurantul de atunci ar părea destul de sărăcăcios. Dar chiar şi aşa, simplul fapt că el exista tot era un mare plus faţă de zilele noastre, când n-au mai rămas pe poziţie decât fundaţiile de beton ale vechiului local. Ca să nu mai spunem de canalul Corotişca, un adevărat rai al pescarilor unde se putea intra inclusiv cu vaporaşe de mai mici dimensiuni. Acum bătrânul canal e aproape blocat de aluviunile lăsate să se depună ani de zile, fără ca nimeni să mai facă o decolmatare adevărată. Din raiul pescarilor a ajuns un adevărat cimitir al peştilor, pentru că mii de peşti rămân captivi în bălţile din zona dig - mal, vara, când Dunărea începe să scadă, iar apa nu mai poate trece de “dopurile” formate de aluviunile depuse pe canal.
Toate aceste oportunităţi oferite Brăilei de vecinătatea cu Dunărea şi malurile sale sunt irosite cu nonşalanţă în zilele noastre. În principiu, vina nu aparţine doar autorităţilor locale ci şi potenţialilor investitori privaţi care ignoră şansele de profit pe care le-ar putea reprezenta revigorarea popasului Corotişca, a canalului cu acelaşi nume sau, de ce nu, a fostei plaje Perla. Totuşi, fără aportul mai-marilor Brăilei, în pixul cărora stă sprijinirea administrativă a unor astfel de iniţiative, lucrurile n-au cum să se urnească. Iar succesul unei iniţiative cum a fost cea legată de nava “Lacu Sărat”, ar putea fi o lecţie bună pentru decidenţii din administraţia municipală şi judeţeană. Să le dea, cum ar veni, mintea de pe urmă...
