Mihai Tudose sau cum poţi să rămâi «acoperit» | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Mihai Tudose sau cum poţi să rămâi «acoperit»

Asta-i declaraţia fostului preşedinte Traian Băsescu cu privire la numele apărute în spaţiul public după scandalul "ofiţerilor acoperiţi", declanşat de fostul premier Victor Ponta. Printre numele vehiculate se numără şi Mihai Tudose, deputat de Brăila. Tudose este vicepreşedinte al PSD, fost ministru al guvernului Ponta, cu doctorat la Academia de Informaţii, unde şi predă. Aşadar, Mihai Tudose ar fi cel mai aproape de descrierea lui Victor Ponta cu privire la pericolul din interiorul PSD care ar conduce - zice fostul premier - la preluarea celui mai mare partid de către un ofiţer acoperit. Într-adevăr, dintr-un punct de vedere, s-ar putea spune că Tudose lucrează acoperit. De ani de zile parcă s-ar ascunde sau poate are ceva de ascuns! În tot cazul, el, care în urmă cu vreo 10 - 15 ani era o prezenţă frecventă în presa locală a vremii, deodată a dispărut. Am crezut că i-a închis gura fostul şef al PSD Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, după ce l-a lăsat să candideze în Colegiul 5, la ţară. Foarte curios, nici după ce a dispărut Stancu din peisaj, nici după ce a ajuns preşedinte al PSD Brăila, apoi ministru al Economiei, apoi vicepreşedinte al PSD la nivel central, Tudose n-a mai avut nimic de comunicat public. S-au întâmplat atâtea şi în plan local, şi în plan naţional, mai sunt câteva zile şi se intră în campania electorală... Nimic. Nici nu mai ştiu cât a trecut de la ultima conferinţă de presă a PSD Brăila, la care a participat. Parcă nu i-ar păsa. Ei bine, nu cred că nu-i pasă. Întrebarea este de cine îi pasă? Un posibil răspuns îl oferă tot Traian Băsescu: "În rest, doar agenţi de influenţă voluntari, slugi cu IQ redus, care cred în mod fals că-şi netezesc cariera. Speranţă deşartă".
Problema este că de oameni care-şi netezesc cariera pe mâna masoneriei sau a serviciilor secrete este plină scena politică, nu numai în plan naţional. Îi vedem chiar aici, lângă noi, candidând pentru Brăila. Marea problemă cu aceşti "acoperiţi" este că nici DNA-ul nu-i scoate din spaţiul public, dacă nu comit infracţiuni. Şi sunt atât de toxici!

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro