La ce îmi folosesc patru pereţi netezi, fără pată, când tot oraşul e plin de gropi, borduri sparte, parcuri devastate, clădiri ruinate? Ce nechibzuită pot să fiu! Să arunc aiurea atâţia bani pe o mână de vopsea, ca să ce? Să mă uit din balcon cum sparg nesimţiţii ăştia seminţe, fumează şi aruncă chiştoacele şi dozele de bere pe unde apucă! Ce să spun, bine că am o bucătărie proaspăt spoită, când sub balcon toată noaptea urlă câinii a pustiu, şmecherii fac liniuţe pe asfalt, iar Poliţia doarme, tramvaiele zornăie de zici ca acum se prăbuşeşte pământul. Chiar aşa! Ce-o fi fost în capul meu?! Îmi mai şi atrag aiurea critici...
Ce legătură are bucătăria mea şi decizia de a o vărui cu toate nenorocirile din oraşul acesta, cu primarul ori buna-creştere a concitadinilor noştri? Absolut niciuna! La fel cum, la acest moment, nici proiectul "Brăila capitală europeană a culturii 2021" nu are.
Şi totuşi, pe internet nu mai prididesc cârcotelile. Zici că de când cu proiectul ăsta, la Brăila timpul s-a oprit în loc. Nimic nu mai mişcă, nimic nu mai zboară, nimic nu se mai contruieşte, căci, deh!, toate forţele răului şi binelui de pe malul Dunării se concentrează asupra candidaturii. Ca de exemplu - şi acum încep să spicuiesc din reproşuri şi acuzaţii -, de aia Zilele Brăilei au fost o mare tâmpenie, de ne-a luat Ianca faţa de nu ne-am văzut. De aia zac în ploaie statuile de la simpozionul de sculptură, de aia nu s-a popularizat nici până acum festivalul de jazz. De aia a căzut o bucată de tencuială de pe nu ştiu ce clădire din centrul vechi, de aia nu s-a astupat nu ştiu ce groapă, poliţiştii iau şpagă, iar firmele de salubritate îşi fac de cap. Practic, dacă aş lua de bun ce scriu unii, de aia, de ceva vreme încoace, curge Dunărea de la Galaţi la Porţile de Fier! Pentru că nişte nebuni din Brăila au avut şi ei o idee (nechibzuită în accepţiunea unora!) şi, mai mult, se şi încăpăţânează să o pună în practică, sleind autorităţile locale de resurse.
Nu le-ar fi ruşine! Să pună mâna să adune câinii, să astupe gropile, să creeze locuri de muncă, să hrănească gloata de puturoşi, să facă prin şcoli ore de educaţie şi abia apoi să umble după cai verzi pe pereţi. Ce să spun, avem de toate, candidatură şi tichie de mărgăritar ne mai trebuie. Că uite - inclusiv până aici s-a ajuns - de aia doarme Simionescu în bocanci: că se stresează şi se oboseşte prea mult cu "tâmpenia asta de capitală".
Cum să răspunzi unor astfel de comentarii şi "răutăcisme"? Simplu. Fie făcând haz de necaz, printr-o paralelă fără logică cu o amărâtă de bucătărie de la etajul ţânşpe, dintr-un bloc comunist, fie explicând, o dată în plus, că "Brăila capitală europeană a culturii 2021" e un proiect al societăţii civile, susţinut, la acest moment, financiar, moral, fizic, psihic şi cum mai vreţi dumneavoastă, de un grup restrâns de persoane ce au o singură calitate, aceea de VOLUNTAR. Tot ceea ce au făcut până acum autorităţile, Primărie şi CJ, a ţinut strict de imagine - adică au participat la nişte evenimente, s-au pozat şi au semnat nişte parteneriate cu nişte oraşe ori instituţii dispuse să sprijine acest demers - un efort infim.
Ce va urma? Rămâne de văzut! Cert este că sâmbătă, în ciuda cârcotaşilor şi cârcotelilor, dosarul de candidatură a fost depus, iar Brăila a intrat efectiv în cursă. O cursă care, fie se poate întrerupe brusc la sfârşitul acestui an, prin respingerea candidaturii, fie poate intra într-o nouă etapă - lista scurtă cu oraşele finaliste. Dar despre asta vom vorbi la timpul potrivit.
Până atunci, eu mă retrag în bucătăria mea proaspăt văruită, de unde o să citesc mai departe comentariile, căci ştiu că vor mai fi!
În bucătăria mea, însă, indiferent ce e dincolo de fereastră, eu voi sta liniştită şi împăcată, şi, la fel ca mine, în bucătăriile lor, alte o sută, două sute, o mie, două mii de voluntari. Şi ştiţi de ce? Pentru că avem mulţumirea că, atât cât ne-am priceput, am putut sau am avut chef, am dat o mână de ajutor unei speranţe. Chiar dacă nu am mutat munţii, am arătat că ne pasă de oraşul acesta, aşa cum o fi el, ruinat, manelizat, sărăcit, copleşit de câini şi gunoaie. Important e că cineva a crezut în el. Iar pentru un oraş amorţit ca Brăila, chiar şi acesta este un câştig.
