Dar ceea ce-l deranjează cu adevărat pe şeful CJ este altceva: "Dacă eram consultaţi era mult mai bine. Cu prefectul nu lucrează nici Bucureştiul şi nici conducerea PC-ului, ci lucrează administraţia. Măcar trebuia să fim întrebaţi! Altă supărare nu avem".
Şi, totuşi, Stancu are o impresie prea bună despre "cele două posturi din administraţie", adică despre el şi primarul municipiului, Aurel Simionescu. Dacă ne uităm bine la electorat, aşa cum spune preşedintele CJ, electoratul n-a votat doar PSD. A votat USL, adică, la fel de bine, a votat şi PNL şi PC. Or fi cei doi şefi de municipiu şi judeţ din rândul PSD, dar nu PSD a candidat la alegerile din 2012. Unde erau cei doi oameni din administraţie când s-a negociat protocolul privind prefecţii din fiecare judeţ? Că s-a ştiut dinaintea alegerilor ce partid va numi prefectul de la Brăila. De ce nu s-au impus atunci la Bucureşti, să obţină postul de prefect pentru PSD? La urma urmei, electoratul a ales în 2012. Poate ar fi ales altceva dacă i s-ar fi spus că prefectul judeţului va fi numit de PC.
În plus, contrar opiniei lui Gheorghe Bunea Stancu, prefectul chiar lucrează mai mult cu "Bucureştiul", prefecţii fiind reprezentanţii Guvernului în teritoriu, mai ales că "Bucureştiul" îi numeşte şi tot "Bucureştiul" îi schimbă. Şi cine e, de fapt, "Bucureştiul"? Evident, PSD şi al său preşedinte, Victor Ponta, care e şi premier, pe deasupra. Chiar aşa, să nu întrebe nimeni ce părere are PSD Brăila despre noul prefect? Şi dacă întreba, ce? Ce se schimba? La urma urmei, când a fost întrebat cineva de la Brăila când PSD a luat la Bucureşti o decizie în privinţa judeţului nostru?
Da, Stancu are dreptate: Brăila merita mai mult. Dar poate merita mai mult şi în privinţa Consiliului Judeţean, şi în privinţa Primăriei, şi în privinţa directorilor de tot felul numiţi politic, şi în privinţa politicienilor locali în general. Sau poate că Brăila merita doar un electorat mai bun.