Lista lui Şindlăr sau capitala europeană a glumelor (proaste) | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Lista lui Şindlăr sau capitala europeană a glumelor (proaste)

Printre acestea se numără un spectacol de manele, un concurs de spart seminţe, unul de înjurături sau înfiinţarea de spălătorii auto erotice. Lista cu pricina, care cuprinde sute de propuneri, multe de altfel demne de toată lauda, a fost prezentată de autorităţile brăilene şi de reprezentanţii Asociaţiei Brăila 2021 la o întâlnire pe care au avut-o recent cu conducerea Primăriei Constanţa, în vederea încheierii unui parteneriat prin care instituţiile de cultură constănţene să sprijine candidatura oraşului nostru.
Reprezentanţii asociaţiei s-au arătat deranjaţi de faptul că presa centrală a preluat doar aceste propuneri, nevorbind deloc despre sute de alte idei notabile, dar că „toate ideile sunt binevenite şi nu refuzăm niciuna din start". „Absolut toate propunerile venite din partea celor ce au vrut să se implice au fost consemnate. Nu am cenzurat nimic, am adunat tot, chiar dacă unele chestii au fost spuse mai în glumă. Unele propuneri şochează, într-adevăr, dar asta nu înseamnă că trebuie date la o parte", au explicat reprezentanţii Asociaţiei Brăila 2021.
Nu vreau să minimizez în vreun fel activitatea lăudabilă a asociaţiei în cauză şi a reprezentanţilor acesteia, dar totuşi, a pune chiar orice idee aberantă pe o listă cu care să te duci şi să o prezinţi într-un cadru cât de cât oficial nu a fost deloc o idee inspirată. Dimpotrivă!
Nu ar trebui să consemnezi într-un înscris, oricare ar fi el, chiar orice prostie venită, în glumă sau în serios, din partea oricui. Mai ales că, este clar, unele dintre propunerile de mai sus au fost făcute chiar în glumă, ca o ironie la ceea ce reprezintă o mare parte din Brăila. Şi pariez că unora li s-ar părea normale un festival de manele şi un concurs de spart seminţe. Da, ăştia suntem, cu ăştia defilăm, dar totuşi...
Poate că lista necenzurată a constituit o modalitate de a atrage atenţia presei centrale asupra faptului că suntem şi noi pe-acolo, pe lista de candidaţi la titlul de capitală culturală europeană. Poate că reprezentanţii asociaţiei s-au gândit că, dacă se va vorbi despre o parte dintre propunerile „şocante", se vor observa şi propunerile adevărate, cele care ar aduce valoare candidaturii Brăilei. N-a ieşit chiar aşa, dar de vorbit despre Brăila s-a vorbit, într-adevăr. Acum, ce va fi mai departe, depinde de ceea ce va rămâne cu adevărat în lista finală cu care Brăila va candida la titlul mult-râvnit. Dacă va fi glumă sau ceva serios, rămâne de văzut.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro