"Şi-a folosit influenţa faţă de un membru al aceluiaşi partid politic, în scopul de a-l determina să iniţieze o propunere legislativă privind amnistia şi graţierea unor pedepse", arată, sec, procurorii DNA. O lege de care să beneficieze el şi alţi câţiva colegi de partid parlamentari, cu dosare de corupţie, printre care şi Miron Mitrea. Simplu, nu?
Şi pe cine a găsit Hrebenciuc să vină cu această iniţiativă legislativă? Pe Dan Şova, fost ministru al marilor proiecte (de hârtie), în prezent purtător de cuvânt al PSD şi şef de campanie al candidatului Victor Ponta, la rândul său cu nişte dosare penale pe cap. Se putea cineva mai reprezentativ? Ce oferea Hrebe în schimbul acelei iniţiative legislative? Nici mai mult nici mai puţin decât sprijin pentru Şova în a obţine şefia PSD! Nu pot să nu mă întreb ce o fi oferit Ponta în urmă cu câţiva ani la schimb pentru sprijinul „greilor" şi baronilor din PSD, pentru a ajunge preşedintele partidului? I-o fi cucerit doar aşa, cu carisma şi vorbele sale?
Dar dedesubturile cazului Hrebenciuc nu se opresc aici: până la legea care să-l scape de o eventuală pedeapsă în instanţă, liderul grupului parlamentar al PSD din Camera Deputaţilor, membru al Comitetului Executiv Naţional al PSD şi vicepreşedintele Camerei Deputaţilor - aceasta este titulatura lui Hrebenciuc - a încercat să obţină date şi despre anchetele DNA care-l priveau direct. A găsit un angajat al DNA care să-l informeze (deh, se mai strecoară câte unul din acesta şi în rândul DNA, dar tot a fost prins) şi a primit sprijinul fostului şef al SPP, Dumitru Iliescu, care să-l ţină, indirect, la curent cu ancheta. Ce voia fostul şef al SPP de la Hrebe? Să vorbească la rândul lui mai departe, să i-o angajeze cineva pe fiică-sa, de profesie arhitect. Asta era miza contraserviciului. Câte asemenea fiice şi câţi asemenea fii n-or fi angajaţi prin structurile statului, pentru nişte servicii (mai mici sau mai mari) făcute de taţii lor, foşti sau actuali mahări prin partid?
Şi, după toate acestea, cum comentează Ponta cazurile de corupţie în care sunt implicaţi lideri ai partidului, inclusiv şeful său de campanie (bun prieten, de altfel), şi cum răspunde dacă va vota pentru începerea urmăririi penale a parlamentarilor PSD suspectaţi de corupţie, inclusiv „tata-socru" Ilie Sârbu? „Eu mă ocup cu guvernarea!". Brusc, Ponta nu mai e parlamentar, nu mai e preşedintele PSD, partidul care domină parlamentul şi care va decide, de fapt, dacă votează sau nu pentru ridicarea imunităţii „puşcăriabililor", el se ocupă doar cu guvernarea (deşi mai degrabă se ocupă de campania sa electorală). Ba chiar are şi ceva episoade de amnezie, din moment ce declară că nici măcar nu-şi aduce aminte dacă a mai vorbit cu Hrebenciuc în ultimele zile. Poate de aceea a şi uitat să respingă definitiv proiectul de anul trecut al legii amnistiei şi graţierii.
Cazul lui Hrebenciuc şi al celorlalţi implicaţi în Dosarul retrocedărilor este unul reprezentativ pentru modul în care au ajuns să acţioneze şi să gândească cei care, până nu demult, se credeau cu totul invincibili. O invincibilitate dată inclusiv de puterea de a da legi după bunul lor plac, uneori strict în folosul propriu. Din păcate, în acest decembrie nu votăm şi pentru Parlament, dar e posibil ca alegerile generale să fie mai devreme de 2016. Nu de alta, dar la cum îşi face treaba DNA-ul, vom rămâne în curând fără parlamentari.
