Aşa a scris pe foaia de examen, conform site-ului cespun.eu, un student din anul II de la o facultate cu taxă.
Profesoara însă, nu s-a lăsat înduplecată şi a notat cu 1 (unu) "opera" studentului. Ba, mai mult, a şi scris un comentariu: Domnule student, cred că ar fi foarte urât să permit cuiva ca dumneavoastră să creadă că îmi asigură mie salariul după atâţia ani de muncă. Succes!.
Lucrarea a făcut deliciul internetului şi a generat zeci de comentarii savuroase. Însă dincolo de ilaritatea acestei situaţii, cazul de faţă arată, o dată în plus, penibilul în care a fost împins, în ultimii 20 de ani, învăţământul românesc.
Da, de data aceasta, profesoara a reacţionat corect, pe măsura nesimţirii studentului. Probabil, acesta este şi motivul pentru care lucrarea a devenit publică. Dar nu pot să nu mă întreb câte astfel de lucrări, tratate cu indiferenţă de corectori, nu or fi ajuns, de-a lungul anilor, la coşul de gunoi! Sau, mai mult, câţi profesori universitari, atunci când îşi notează studenţii, nu se gândesc şi la faptul că, picându-i pe toţi cei care merită, şi-ar pune slujba în pericol. Pentru că DA, oricât de grotesc sună, salariul pe care ei îl ridică lună de lună de la casieria facultăţii este plătit şi de astfel de loaze. Umilitor, nu!? După zeci de ani de muncă, după zeci de nopţi nedormite, după zeci de examene, să ajungi să fii la mâna unui astfel de specimen! O loază de care, într-un fel sau altul, eşti obligat să tragi 3 - 4 ani, să-l treci! Căci altfel, n-ai studenţi, n-ai salariu.
Nu te acuz, nu te blamez, profesore! La urma urmei nu faci decât să urmezi cursul "firesc" al educaţiei româneşti. Pentru că, la fel ca şi tine, înainte au tras alţii de el: învăţătorul, apoi profesorul din gimnaziu, apoi cel din liceu. Şi ei au făcut acelaşi compromis, exact din acelaşi motiv ca şi tine. Şi ei ştiau că, lăsându-l corigent, clasa s-ar fi desfiinţat, catedrele s-ar fi restrâns, iar ei ar fi rămas fără un loc de muncă.
Aşa, loaza a ajuns student, mâine - poimâine va fi licenţiat, apoi masterand s.a.m.d. Apoi, cu ceva spate şi niscai bani va prinde şi un loc călduţ într-un birouaş din vreun minister, directie, administraţie locală sau centrală, că, vrem să recunoaştem sau nu, până la urmă tot la stat sunt "valorificate" în mare parte aceste diplome "fără acoperire".
Astfel de loaze au existat întodeauna. Numai că, până pe la sfârşitul anilor 90, "evoluţia" lor era întreuptă cumva. Desfiinţarea şcolilor profesionale, apariţia într-un număr exagerat de mare a facultăţilor private, subfinanţarea învăţământului superior de stat, care a obligat chiar şi universităţi de renume să înfiinţeze zeci de grupe de studenţi la "cu taxă" (altfel n-ar supravieţui), a condus, uşor, uşor la această anomalie.
În goana după studenţi, facultăţile au coborât tot mai mult ştacheta, au transformat compromisul în normalitate, astfel încât tot mai mulţi elevi submediocri au ajuns, într-un fel sau altul, licenţiaţi cu fumuri şi aspiraţii invers proporţionale uşurinţei cu care au obţinut diploma.
Evident, sunt şi facultăţi private care ţin la standarde, sunt şi studenţi la privat care au ales această formă de învăţământ pentru oferta educaţională - domenii, specializări -, dar cazurile acestea sunt, din păcate, din ce în ce mai puţine. Iar decizia luată în vară, de a permite inclusiv absolvenţilor fără bacalaureat să urmeze o facultate, nu mai are nevoie de niciun comentariu.
Şi ne mai întrebăm de ce naiba nu merge nimic în ţara asta şi de ce, de multe ori, în relaţia cu statul, cu autorităţile, ne lovim de tot felul de neisprăviţi.
