Unitatea, însă, nu e punctul forte al actualei Uniuni Europene. Ca să pornim chiar de la această zi: pentru unele ţări din UE, 9 mai este şi Ziua Victoriei împotriva Germaniei naziste - dată impusă mai degrabă de URSS -, marcându-se, astfel, sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial în Europa. Pentru majoritatea europenilor, însă, momentul se sărbătoreşte pe 8 mai, pentru că acordul de capitulare a Germaniei lui Hitler a intrat în vigoare, de fapt, pe 8 mai 1945, la ora 23.01 - ora Europei Centrale. Dar de ce ne mai mirăm, însă, din moment ce România nici acum nu ştie când să sărbătorească propria zi a independenţei: pe 9 mai - data stabilită de regimul comunist - sau pe 10 mai, care a şi fost zi naţională a României, până în 1947.
9 mai sau 8 mai 1945 a însemnat, însă, pentru o bună parte din actualele ţări membre UE, startul instalării regimului sovietic sau chiar ziua pierderii suveranităţii de stat. Da, vestul are ce sărbători, dar jumătatea estică a UE o face cu un gust amar, pentru că, deşi a scăpat de nazism, a dat de stalinism, pentru încă vreo 45 de ani.
Însă dincolo de datele istorice, Uniunea Europeană rămâne o construcţie politică minunată, dar doar de viitor, şi asta pentru că prezentul nu este nicidecum caracterizat prin unitate. Din punct de vedere politic, Uniunea Europeană este divizată clar între cei importanţi şi ceilalţi. Economic, lucrurile stau cam la fel: există Zona Euro şi ceilalţi, şi nici din punct de vedere social situaţia nu diferă: există Spaţiul Schengen şi ceilalţi. Din păcate, România face parte, la toate cele trei capitole, doar din categoria "ceilalţi".
Retorica extremistă, chiar la adresa cetăţenilor din statele membre, ia tot mai mult avânt în multe ţări europene, partidele extremiste prind tot mai mult curaj şi câştigă tot mai mulţi adepţi, iar extrema dreaptă aproape că a ajuns să şi guverneze prin unele state. Şi, după cum evoluează situaţia, lucrurile nu se vor opri aici. Pericolul ca extremismul să ajungă din nou la putere în Europa este unul cât se poate de real.
România va putea spune însă că este cu adevărat în UE - o uniune chiar şi aşa dezbinată, ca acum - abia atunci când va fi parte integrantă a Zonei Euro şi a Spaţiului Schengen - şi vor mai trece nişte ani până atunci.
Iar românii se vor putea simţi cu adevărat europeni atunci când vor avea un venit măcar egal cu media Uniunii, când nu vor mai fi nevoiţi să-şi caute de muncă în alte părţi, când în ţară nu vor mai exista closete în fundul curţii, când fiecare locuinţă va avea măcar apă potabilă curentă, când pe străzi nu vor mai exista maidanezi, când vom avea măcar o autostradă completă, care să lege graniţa de est a ţării cu cea de vest şi - acesta fiind cel mai greu de atins deziderat - când politicienii noştri, de care depind de fapt toate celelalte condiţii enunţate, nu vor mai gândi şi acţiona în termeni "noi şi ceilalţi".
