La ce ajută o dreaptă cu fractură multiplă? | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

La ce ajută o dreaptă cu fractură multiplă?

Şi totuşi, la ce s-a ajuns? Cu nici 3 luni înainte de alegerile prezidenţiale, există atât de mulţi candidaţi încât nu ajung degetele de la o mână dreaptă pentru a-i număra. Unii, culmea, provenind chiar din cadrul aceluiaşi partid: Klaus Iohannis (ACL, adică PNL^PDL), Monica Macovei (PDL, dar ca independentă), Cristian Diaconescu (PMP sau posibil independent), mai nou, hop şi Elena Udrea (PMP), Viorel Cataramă (independent, dar cu orientare de dreapta), Călin Popescu Tăriceanu (PLR) şi Ion Ghişe (fost liberal, dar ca independent).
Dacă în cazul ultimilor doi, misiunea lor este una premeditată şi evidentă, aceea de a fărâmiţa din electoratul de dreapta, operaţiune din care să câştige Victor Ponta, avântul electoral al celorlalţi - excluzându-l pe Cataramă, care probabil are nişte bani de "curăţat" - este totuşi greu de neînţeles.
Nu am nimic împotriva niciunui candidat - unii având chiar "bagajul" necesar unei astfel de curse electorale, cum ar fi Monica Macovei - dar parcă prea au aruncat în derizoriu ideea candidatului unic al dreptei. Parcă toţi au fost cuprinşi de flacăra violet-pesedistă, lăsându-se antrenaţi într-un joc orchestrat chiar de Ponta, conceput în favoarea lui. Este imposibil să nu realizezi că toată această degringoladă - intenţionată sau nu - din spectrul dreptei va avantaja candidatul PSD la preşedinţie. Chiar crede cineva că, în afară de Iohannis, mai are vreunul dintre ceilalţi candidaţi şanse de a ajunge în turul 2? Ei, candidaţii, dacă ai sta să-i asculţi, se şi văd în "finală" cu Ponta, câştigând. Nu ştiu dacă e vorba de o rupere flagrantă de realitate, de vise politice umede ori de o strategie electorală - una proastă, oricum. Cert e că niciunul nu se bazează pe ceva - candidatul ACL are măcar drept argument câteva sondaje de opinie şi studii sociologice profesioniste.
Ar fi fost ideal ca, după 25 de ani de alegeri prezidenţiale cu zeci de candidaţi, să avem în sfârşit de ales între un candidat al stângii şi unul al dreptei, nu între unul de stânga, doi de stânga vopsiţi în dreapta şi vreo patru-cinci de dreapta care se atacă mai mult între ei. S-o fi gândit oare vreunul dintre ei ce ar trebui să facă dacă Ponta, "ajutat" şi de vreo 1-2 milioane de voturi de pe listele suplimentare, ar ieşi preşedinte din primul tur? O asemenea dreaptă n-ar mai merita decât să ţină hârtia cu care să şteargă dosul istoriei.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro