Judecătorii CCR au dat “verde” pentru birurile fiscale ale Guvernului Ciolacu | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
Dacă n-a fost vorba de pensiile lor

Judecătorii CCR au dat “verde” pentru birurile fiscale ale Guvernului Ciolacu

• noile măsuri care vor cocoșa mai ales micii întreprinzători vor intra în vigoare dacă legea este promulgată de președintele Klaus Iohannis

 

CCR a respins sesizarea USR, cu privire la măsurile fiscale pentru care actualul guvern și-a asumat răspunderea, a anunțat miercuri președintele Curții, Marian Enache. Acest lucru înseamnă că noile taxe, eliminarea unor facilități fiscale și mini-reforma administrației pot intra în vigoare dacă legea este promulgată de președintele Klaus Iohannis.

Cele mai importante prevederi ale proiectului de lege, potrivit Economedia:

- Microîntreprinderile plătesc impozit de 1% pe cifra de afaceri până la venituri de până la 60.000 euro pe an și de 3% dacă veniturile depășesc această sumă. Guvernul a renunțat la impozitarea cu 16% pe profit dacă rata de rentabilitate trece de 30%.

- Companiile cu afaceri de peste 50 de milioane de euro vor plăti un impozit minim de 1% pe cifra de afaceri. Din totalul cifrei de afaceri, pe lângă investiții, vor fi scăzute și accizele, care reprezintă de asemenea o taxă. Iar impozitul va rămâne la 16% din profit, dar nu mai puțin de 1% din cifra de afaceri calculată conform criteriilor enunțate. În schimb, Guvernul a decis să renunțe la prevederile care lăsau ONG-urile fără sponsorizările de la firme. Sunt exceptate de la taxă companiile care desfășoară exclusiv activități de distribuție/furnizare/transport de energie electrică și gaze naturale.

- Băncile vor plăti un impozit de 2% pe cifra de afaceri, în 2024 și 2025, iar în 2026 vor reveni la o taxă de 1%.

- Se introduce o taxă de 0,5% pe cifra de afaceri pentru companiile de petrol și gaze.

- Scutirea de impozit în IT, construcții, agricultură și industria alimentară se menține doar pentru venituri sub 10.000 lei

- Angajații din construcții, agricultură și industria alimentară vor plăti CASS

- Crește TVA pentru anumite produse. Se menține TVA de 5% la cărți, ziare, reviste, muzee și evenimente culturale, livrarea de lemn de foc și energie termică. Crește de la 5% la 9% TVA pentru biletele la spectacole, concerte, evenimente culturale și sportive, livrarea de locuințe sociale, livrarea alimentelor de înaltă valoare calitativă, livrarea și instalarea de panouri fotovoltaice, panouri solare termice, pompe de căldură și alte sisteme de încălzire de înaltă eficiență. Crește de la 9% la 19% TVA pentru livrarea de bere fără alcool și de alimente cu zahăr adăugat.

- Persoanele fizice care dețin imobile mai scumpe de 500.000 euro și mașini mai scumpe de 75.000 euro vor plăti un impozit special.

- Voucherele de vacanță vor fi majorate la valoarea de 1.600 lei, dar se va plăti contribuție de asigurări de sănătate de 10% și se vor acorda doar persoanelor cu venituri nete sub 8.000 lei. Voucherele de vacanță vor putea fi acordate și în bani. Bonurile de masă vor fi acordate ca și până acum.

- Pentru PFA, se menține sistemul actual de plafoane de 6-12-24 salarii minime, dar se introduce un plafon suplimentar de 60 de salarii minime.

- Cresc accizele la țigări și alcool.

- Numeroase măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare.

- Se instituie Sistemul național RO e-Sigiliu în vederea asigurării respectării trasabilității transporturilor rutiere de bunuri pe teritoriul României.

- Veniturile a căror sursă nu poate fi dovedită se impozitează cu 70%.

- Guvernul a eliminat din proiectul de lege privind măsurile fiscale una din reformele din administrația locală, potrivit noului proiect publicat de executiv. E vorba despre prevederea din proiectul inițial, care spunea că administrația locală (primării, consilii județene) nu pot cheltui mai mult de 2,5% din veniturile proprii pentru concerte, festivaluri, zilele localității etc.

- Guvernul estimează că măsurile vor aduce un impact financiar pozitiv de aproape 20 de miliarde lei în anul 2024, în timp ce cheltuielile bugetare se reduc cu circa 3,37 miliarde lei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro