Banii în conturi pentru fermierii din Brăila afectați de secetă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Banii în conturi pentru fermierii din Brăila afectați de secetă

• fermierii afectați de secetă pot încasa banii pentru despăgubiri • s-au efectuat plățile de la stat pentru compensațiile la culturile agricole compromise • numai în Brăila sunt aproape 7.000 de beneficiari ai acestui sprijin, producători agricoli cărora le-au fost virați peste 17,5 milioane de euro

 

Plățile pentru despăgubirile fermierilor din Brăila afectați de secetă ar trebui să fie deja în conturi. Direcția pentru Agricultură Județeană (DAJ) Brăila a depus spre decontare ordinele de plată pentru compensațiile producătorilor agricoli, pentru culturile afectate de seceta pedologică. Potrivit DAJ Brăila, valoarea totală a ajutorului de stat aprobat în acest județ este de aproape 86 de milioane de lei. Mai exact, 85.859.933 de lei, adică peste 17,5 milioane de euro, sumă care se împarte la 6.867 de beneficiari ai grantului de calamitate, potrivit informațiilor puse la dispoziție cotidianului ”Obiectiv”, de către directorul DAJ Brăila, Traian Cișmaș. Printre cele mai afectate culturi în Brăila au fost cele de grâu, porumb și floarea soarelui, probleme raportate în localități precum Mircea Vodă, Movila Miresii, Cireșu, Dudești, Gemenele, Gradiștea, Vădeni sau Stăncuța.

Anul acesta, la nivel național s-a declarat secetă severă, calamitate care a afectat peste două milioane de hectare, pentru care Ministerul Agriculturii a promis despăgubiri de 400 de milioane de euro.

 

Ajutorul de calamitate este de 1.000 de lei la hectar

Despăgubirile pentru secetă se acordă pentru fiecare hectar de cultură eligibilă afectat. Conform proiectului de Ordonanță de Urgență, ajutorul de stat sub formă de grant este de 1.000 lei pe hectar, sprijin care se oferă pentru suprafețele afectate de secetă cu un grad de calamitate cuprins între 30% și 100%, așa cum este prevăzut în procesul-verbal de constatare și evaluare a pagubelor, pentru toate culturile eligibile.

Beneficiarii care au primit despăgubiri de secetă sunt producătorii agricoli care au înființat culturi agricole în toamna anului 2023 și/sau în primăvara anului 2024 și care au putut face dovada culturilor afectate prin procese verbale de constatare și de evaluare a pagubelor pentru suprafețele agricole calamitate de seceta pedologică în procente de peste 30% și până la 100% inclusiv, respectiv: producătorii agricoli persoane fizice; producători agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale; producători agricoli, persoane juridice, societățile agricole organizate în conformitate cu Legea nr. 36/1991, grupurile și organizațiile de producători recunoscute potrivit OUG nr. 37/2005, cooperativele agricole organizate în conformitate cu Legea cooperației agricole nr.566/2004.

Dacă s-a constatat că solicitanții nu sunt eligibili pentru primirea grantului, Direcția pentru Agricultură Județeană (DAJ) le comunică acestora, în scris, notificarea de respingere a cererii, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la finalizarea verificărilor. Notificarea poate fi contestată conform termenelor și condițiilor prevăzute în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro