* s-a ajuns, cumulat, la peste 60.000 hectare irigate, iar ANIF face pregătiri intense pentru a putea livra apă în toate zonele de unde vor veni cereri de la agricultori * zeci de kilometri de canale sunt curățate de vegetație zilele acestea * fermierii caută tot felul de soluții pentru a putea iriga, la fel cum se întâmpla și în urmă cu peste 30 de ani, pe vremea regimului comunist, când autoritățile de atunci mai ”închideau ochii” la furturile de apă ale unor țărani ”descurcăreți”
Seceta i-a determinat pe fermierii brăileni să treacă tot mai serios la acţiunea de irigat. Iar după cum am aflat de la Vasile Turcitu, directorul general al sucursalei brăilene a Agenției Naționale pentru Îmbunătățiri Funciare (ANIF), până acum s-au irigat (cumulat) peste 60.000 hectare de teren agricol. “Cât priveşte numărul de contracte pentru distribuirea apei, s-a ajuns la cifra de 235. În paralel cu derularea investiţiilor de modernizare a unor staţii şi impermeabilizarea de canale, acum s-a trecut la curăţarea de vegetaţie , pentru asigurarea secţiunii de scurgere a apei. Utilizăm în acest sens lanţuri de mari dimensiuni, dispuse transversal, peste canale. Iar acolo unde vegetaţia blochează scurgerea apei la podeţe, poduri sau conducte supraterane, folosim excavatorul. Până în prezent s-au curăţat 16 km de canal, între Valea Cânepii şi Urleasca; la fel până la fostul IAS Râmnicelu, iar acţiunea continuă”.
Directorul Turcitu ne-a mai informat că, oriunde este o sursă, un ochi de apă, micii fermieri (dar şi cei cu suprafeţe mai mari) s-au dotat şi cu pompe de capacitate mică, utilizate inclusiv pentru irigatul păşunilor şi islazurilor. Apă se cară pe câmp inclusiv cu cisterne de mare capacitate.
Aduceri aminte, de pe vremea regimului comunist...
În județul Brăila, chiar şi în anii când aveam aproape 300.000 hectare la irigat, tot mai existau suprafeţe unde pământul se usca. Aşa că, în afara sistemelor de irigat erau folosite diferite metode : prin brazde şi inundare, cu roata grădinarului şi diverse cisterne (auto sau de la instalaţiile de erbicidat); cu electropompe montate pe canale, lângă o sursă de energie electrică. Erau utilizate şi maşinile pompierilor sau (în anii 8o) garnituri întregi de vagoane – cisternă de la … CFR, care duceau apă până în zona Făureiului.
La sate, populaţia (de la mic la mare ) era antrenată la irigatul “şi cu ulcica”. Şi atunci erau disfuncţionalităţi în desfăşurarea irigatului, însă predominau suprafeţele mari care primeau apă.
În acei ani, apa fiind monopol de stat, nu puteai să te branşezi unde, cum şi pentru ce vrei (grădini la marginea Brăilei sau a satului etc). De exemplu, a devenit anecdotică o întâmplare de la Cotu Lung – Cotu Mihalea. Aici, canalul alimentat cu o staţie plutitoare, de pe Siret, în principal pentru orezărie, trecea chiar prin sat, iar locuitorii din zonă recurgeau la altă metodă de irigat: sifonarea. Adică băgau furtunuri de 4 țoli sau mai mari, umplute cu apă, în canal, iar acestea curgeau după aceea la liber, fără întrerupere, în grădinile sau viile lor, pe același principiu prin care scoți vinul dintr-un butoi cu un furtun. Asta se întâmpla mai ales noaptea, sau sâmbăta şi duminica. La un moment dat, a prins de veste primul secretar Anton Lungu, ”Tataia”, care, în loc să ia măsuri pentru furtul apei, i-a încurajat pe oameni să-și ude grădinile, atrăgându-le însă atenția să nu ”uite” de furtunurile sau țevile cu care scot apă din canal, fiindcă riscă să inunde tot satul.
