Da, premierul a spus, în sfârşit, un lucru mare, ba chiar şi foarte adevărat pe deasupra (chestie pe care nu o face prea des): Regele Carol a pus interesele ţării înaintea a orice altceva. Da, aşa fac marii conducători şi aşa au reuşit să înfăptuiască lucruri măreţe, pentru care au rămas în istorie şi pentru care sunt pomeniţi după sute de ani.
Regele Carol I al României (un neamţ, la urma urmei) este doar un exemplu în acest sens, menţionat - alături de Regele Ferdinand - chiar de actualul premier. Chiar dacă despre meritele monarhiei, de care aminteşte Ponta, generaţii întregi care au făcut şcoala în perioada comunistă n-au învăţat mai nimic despre acele vremuri - poate doar de rău, încet-încet oamenii mari ai istoriei îşi recâştigă locul pe care îl merită în conştiinţa unui popor. Din păcate, însă, România n-a prea avut parte de prea mulţi asemenea oameni măreţi în istorie. Din păcate mai ales pentru acest popor - şi în special în ultimii 25 de ani, când speranţele şi aşteptările oamenilor au fost extrem de mari în această privinţă.
Cum se va vorbi despre Victor Ponta peste 100 de ani? Dar peste 10 ani? Cum se va vorbi la 100 de ani de la moartea lor despre Ion Iliescu, Petre Roman, Nicolae Văcăroiu, Emil Constantinescu, Victor Ciorbea, Radu Vasile, Adrian Năstase, Călin Popescu Tăriceanu, Traian Băsescu, Emil Boc, Victor Viorel Ponta - toţi premieri ori preşedinţi în acest ultim sfert de veac? Dar măcar se va spune ceva despre ei?
Cum se vorbeşte acum, la 10 ani după ce şi-a terminat al doilea mandat, despre Ion Iliescu? Dar, după 14 ani, despre Constantinescu? N-o fi frustrant pentru un fost premier sau preşedinte al României post-comuniste să realizeze că mai bine văzut este acum Nicolae Ceauşescu - un sinistru dictator comunist analfabet - decât ei?
România ultimilor 25 de ani n-a avut norocul unor conducători cu adevărat dedicaţi intereselor ţării, pe care să le pună mai presus de orice altceva, ambiţionaţi de gândul de a lăsa ceva durabil în urma lor, de a înfăptui ceva măreţ, despre care să se vorbească peste 100 de ani. Avem, ce-i drept, o Justiţie cât de cât eliberată de Băsescu, un pasaj în Bucureşti "început de Băsescu şi terminat de Oprescu", o intrare în NATO şi în UE mai mult pentru că ne-au vrut alţii, nu pentru că am fi meritat noi, şi cam atât. După 25 de ani nu avem nici măcar o autostradă întreagă care să străbată România de la est la vest (nu mai vorbesc de o reţea de autostrăzi, vitală pentru dezvoltarea ţării). Interesele proprii ori ale clienţilor politici au fost întotdeauna prioritare faţă de interesele ţării. Din păcate, mai ales pentru noi, ceilalţi, peste 100 de ani nu se va vorbi nimic despre cei care au condus destinele ţării în ultimii 25 de ani. Şi asta din simplul motiv că nu va fi nimic de vorbit. Ei, conducătorii de azi şi de ieri, nu vor intra în Istorie, ci doar în statistici. Este o mică mare diferenţă.
