Ce-i drept, cu suspendarea executării pedepsei, ceea ce, să recunoaştem, este o favoare mult prea mare din partea justiţiei pentru cineva care a lăsat Ministerului Apărării o gaură de câteva milioane de lei noi. A fost pus, alături de alţi acuzaţi - condamnaţi şi ei -, să plătească, dar chiar crede cineva că mai pot fi recuperaţi vreodată toţi acei bani?
Eugen Bădălan a fost trimis în judecată în 2007. Cercetările în sine au demarat mult mai devreme. Cert este însă că în toamna anului 2008, când Bădălan a fost înscris pe lista candidaţilor PDL pentru un post de deputat, se ştia de vreo doi ani că are probleme serioase cu legea.
Şi totuşi, în ciuda trecutului său controversat, a fost lăsat de partidul său să candideze la alegerile parlamentare, pe ideea prezumţiei de nevinovăţie. A câştigat un post de deputat, pe care l-a ocupat aproape 4 ani, deşi - dată fiind condamnarea sa - s-a dovedit că nu ar fi meritat să-l ocupe. A încasat o indemnizaţie babană de deputat, doar pentru că partidul său a ţinut morţiş să ni-l pună pe liste la alegeri.
La fel au stat lucrurile şi în cazul lui Adrian Năstase. La momentul candidaturii, avea deja dosar penal în cazul "Trofeul Calităţii" (şi nu numai). Năstase a fost lăsat însă de PSD nu doar să candideze la Camera Deputaţilor, nu doar să ocupe o funcţie importantă în propriul partid, ci să ajungă şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. Desigur, pe ideea prezumţiei de nevinovăţie. Aproape la final de mandat, s-a dovedit că a fost de fapt un infractor. Îşi face cineva sua culpa pentru că nişte infractori au reprezentat populaţia în forul suprem al ţării? Nicidecum.
Nimeni în politica românească nu şi-a pus problema ca un candidat cercetat penal în dosare grele de corupţie să nu mai aibă dreptul - cel puţin moral - să mai candideze la o funcţie publică. Dacă se va dovedi nevinovat, va putea candida la alegerile următoare. Da, ştiu, toate sunt dosare politice, toţi sunt victime ale oponenţilor politici, toţi se bucură de prezumţia de nevinovăţie.
În politică, totuşi, prezumţia de nevinovăţie ar trebui să aibă o cu totul altă conotaţie. Nevinovăţia ar trebui să însemne inexistenţa unor dosare de cercetare penală ori a unor procese aflate deja pe rol. Astfel de dosare sau procese nu pot fi demarate dacă n-au avut la bază fapte susceptibile de încălcarea legii. Iar trimiterea în funcţiile publice a unor infractori dovediţi ar trebui să aducă măcar nişte scuze din partea celor care i-au susţinut pe listele de candidaţi. Altfel ni se va părea tot mai normal să votăm infractori pe care să-i trimitem în Parlament, prin primării ori consilii judeţene. Şi, în plus, să-i mai şi plătim.
