Însă dincolo de aparentul conflict al generaţiilor - şeful statului are 62 de ani, premierul 41, iar ministrul Finanţelor 34 - este ceva mult mai grav. În finalul acestei tragi-comedii, primul ministru îi dă o replică năucitoare preşedintelui rămas nelămurit: "Ţara asta se descurcă, nu e nimeni de neînlocuit. Nu vă faceţi griji! Mergem în direcţia bună". Dar care este această direcţie bună?
E adevărat că producţia industrială a crescut în perioada martie 2013 - martie 2014 cu mai mult de 10 la sută, că economia în general "duduie" cu un ritm de creştere de aproape 4 la sută (cel mai mare dintre toate ţările UE), însă numărul locurilor de muncă a crescut cu doar 37.000 la nivel naţional în toată această perioadă. E adevărat că şi câştigul salarial mediu brut a crescut cu 125 de lei, de la 2231 în martie 2013, la 2356 lei în martie anul acesta, conform datelor de la Institutul Naţional de Statistică. Ce înseamnă totuşi asta, că o ducem mai bine?
Să ne uităm puţin în ograda noastră: în Brăila, producţia industrială s-a contractat cu 9 la sută, numărul angajaţilor a scăzut uşor (cu 300), iar câştigul salarial brut a crescut cu 43 de lei în perioada menţionată. Pentru Brăila este direcţia bună?
O analiză economică publicată de cursdeguvernare.ro arată o altă faţă a economiei româneşti. Astfel, cifra de afaceri a capitalului străin a însumat anul trecut 60% din economie. Cu doar 25 la sută din efectivul salariat al României, acest segment a generat creşterea economică cu care se laudă acum Guvernul, pentru simplul motiv că exportul a crescut pe piaţa cucerită deja de investitorii străini. O lecţie de productivitate.
Însă restul capitalului investit în economie este cel românesc, din care, dacă dăm la o parte giganţii energetici (Romgaz, Hidroelectrica etc.), mai rămân poate 30 de procente, estimează aceeaşi analiză. Aceste 30 de procente reprezintă capitalul autohton care ţine în spate majoritatea covârşitoare a angajaţilor din economie. Dar acest segment duce şi povara muncii la negru, şi corupta clasă politică, şi corupţia din economie - pentru că e foarte greu de crezut că multinaţionalele plătesc altceva decât taxe şi salarii (mari, şi asta e adevărat).
În afară de povara pe care o reprezintă amatorismul guvernării - de tipul celui pe care l-am văzut luni seară la televizor - acest capital autohton nu primeşte nimic altceva. Un ajutor? Ha!, mai degrabă o taxă de protecţie plătită cine ştie căror indivizi puşi pe estorcat bani sub legitimarea unor "organe" altminteri constituite cu intenţii bune. Dar şi drumul spre iad este pavat cu acelaşi soi de intenţii. Să fie asta direcţia bună la care se referea premierul? Mă tem că nici asta nu ştie.
