Brigada 10 Geniu "Dunărea de Jos" Brăila a marcat în avans împlinirea a opt ani de la înfiinţare şi a 151 de ani de la apariţia armei geniu în Armata României, invitând reprezentanţii presei locale să participe la un concurs de tir şi să asiste la câteva exerciţii demonstrative. "Cupa presei la tir", în varianta organizată de genişti, s-a desfăşurat, ieri, în poligonul Vulpea, de la marginea municipiului. Aşadar, brăilenii care s-au întrebat ce era cu pocniturile auzite între orele 10.00 şi 11.30 trebuie să ştie că au fost provocate de încercările, mai mult sau mai puţin reuşite, ale ziariştilor de a nimeri ţintele. S-a tras cu pistol "Carpaţi" şi cu pistol mitralieră la ţinte aflate la 25 de metri, respectiv 300 metri. Ca să îşi regleze tirul, concurenţii au avut la dispoziţie patru cartuşe, iar în concurs au tras şase, cu pistolul şi 15, cu pistolul mitralieră. Rezultatele au fost peste aşteptări, pentru unii sau la limita dezamăgirii, pentru alţii. Aceştia din urmă abia dacă au reuşit să atingă ţintele sau - au fost şi astfel de cazuri - nu le-au atins deloc. Echipa cotidianului nostru a prins o zi de graţie, prinzând locul I atât la fete cât şi la băieţi. Astfel, deşi spunea că n-a mai tras niciodată cu pistolul "Carpaţi", iar reculul pistolului mitralieră îi cam dădea emoţii, Rodica Perianu a reuşit să le dea clasă unor contracandidate care cu alte ocazii au obţinut cel mai bun punctaj. De data asta, Rodica a ocupat locul I, Gina Bahor - Radio "România Actualităţi" s-a situat doar a doua, iar pe locul III s-a clasat Cristina Ţăpoca, de la Radio "Brăila Dance FM". La băieţi, sussemnatul Florentin Coman a reuşit să-l detroneze pe Dorin Udrea, "Adevărul de Seară", care, la concursurile precedente îşi crease imaginea unui trăgător de elită. Surpriza zilei s-a dovedit a fi colegul Marian Coman. Deşi n-a mai pus până acum mâna pe o armă de foc, redactorul şef al cotidianului "Obiectiv - Vocea Brăilei" a ocupat locul trei, devansând alţi concurenţi cu experienţă mai vastă.
Neutralizarea unui colet exploziv Exerciţii spectaculoase
Pe 31 mai 1859, Alexandru Ioan Cuza a semnat rezoluţia de înfiinţare a armei geniu, iar pe 1 iunie 2002 a luat fiinţă Brigada 10 Geniu Brăila. Acestea sunt datele care au fost serbate în avans, ieri. Pentru a-şi demonstra gradul de pregătire şi profesionalizare, geniştii le-au arătat ziariştilor, după finalizarea concursului de tir, câteva exerciţii de profil. Astfel, o echipă EOD (Explosive Ordnance Disposal) din cadrul Batalionului 96 Geniu Bucureşti, componentă a Brigăzii 10 "Dunărea de Jos", a prezentat echipamentele folosite la dezamorsarea bombelor artizanale. S-a pus în scenă o mică acţiune de depistare a unui terorist care transporta o bombă în portbagajul maşinii. Cutia care conţinea explozibilul a fost găsită cu ajutorul unui câine special dresat pentru astfel de operaţiuni, apoi a fost anihilată de un genist îmbrăcat cu un costum de protecţie de ultimă generaţie. După această demonstraţie, echipa EOD a prezentat mai multe tipuri de exploziv, pe care le-a detonat pentru a se vedea efectul asupra ţintelor.
Montarea unui pod de pontoane De la poligonul Vulpea, exerciţiile demonstrative au fost mutate în Portul Militar, unde Batalionul 72 Geniu "Matei Basarab" şi Batalionul Nave Treceri Fluviale şi-au arătat tehnica din dotare: podurile plutitoare, respectiv bacurile de mare capacitate. Un pod de pontoane a fost montat în timp record peste un braţ al Dunării, pe o lungime de circa 200 de metri şi a fost ţinut pe poziţie până când mai multe camione de mare tonaj au trecut de pe un mal pe altul. "Genul acesta de pod este unic, prin capacitatea de susţinere şi rapiditatea montării, fiind admirat de reprezentanţii altor armate, în timpul unor aplicaţii militare de anvergură", a explicat maiorul Florentin Cucu, ofiţerul de relaţii publice al Brigăzii 10 Geniu "Dunărea de Jos" Brăila.