• sportivii din Ianca au cucerit 32 de medalii • clubul coordonat de președintele Daniel Dumitrescu și-a trecut în cont medalii la naționale, la Romanian International Grand Prix, la Cupa României fitness challenge și la Campionatul Balcanic • “A fost cel mai bun an din istoria clubului”, spune Daniel Dumitrescu
Sezonul competițional de culturism din anul recent încheiat a reprezentat o pagină importantă în istoria clubului Dumi Gym Ianca, fiind anul cu cele mai multe și mai valoroase rezultate. Palmaresul clubului s-a îmbogățit cu 32 de medalii.
“Am avut în vedere să prindem vârful de formă la Campionatele Naționale pentru că aici se face selecția pentru lotul național. Iar noi am avut ca obiectiv medalii la naționale și cât mai mulți reprezentanți selecționați la loturile naționale, unde este greu de pătruns deoarece România este triplă campioană europeană și medaliată cu bronz în 2023 la mondiale. Am avut trei sportive cooptate la lot, Teodora Ristea, care și-a trecut în cont două medalii la Campionatele Balcanice, Alexandra Nirucz, calificată la Campionatele Europene și Maria Iordan, cu biletul asigurat la Campionatul Mondial. La aceste rezultate obținute de sportivii noștri cu muncă foarte multă și disciplină au contribuit și prietenii noștri care ne susțin și ne încurajează, doamna Valerica, Viorel, Șerban, Vasile, Marius și, nu în ultimul rând, Primăria Ianca. Le mulțumim din suflet și suntem bucurioși că în 2024 i-am făcut fericiți”, ne-a declarat Daniel Dumitrescu, președintele clubului Dumi Gym Ianca.
Cel mai fructuos an din istoria clubului pe plan intern
Campionatul Național de culturism s-a desfășurat în perioada 15-19 mai, la Cluj Napoca, și a reprezentat unul dintre cele mai importante momente din istoria clubului Dumi Gym Ianca. Gruparea coordonată de Daniel Dumitrescu, antrenor și președinte, a participat cu 12 sportivi și a obținut 11 medalii la naționale și patru la Romanian International Grand Prix.
“Anul 2024 este unul foarte bun pentru clubul Dumi Gym Ianca din toate punctele de vedere. Am participat cu 12 sportivi, iar rezultatele au fost peste așteptări”, ne declara după naționale Daniel Dumitrescu.
La Cluj, în 2024, Teodora Nicoleta Ristea a devenit campioană națională la Women’s Bikini 169 cm, aceeași performanță fiind realizată de Angela Hâncu la Masters Women’s Bikini 35-39 ani, 163 cm. Hâncu și-a mai trecut în cont o medalie de argint la Women’s Bikini 169 cm.
Vicecampioni naționali au devenit Alexandra Elena Tănase la Women’s Bikini 172 cm, Claudia Silvia Henning la Masters Women’s Bikini 45-49 ani, Xenia Alexandra Nirucz la Women’s Bikini 162 cm, Maria Iordan la Women’s Bikini plus 172 cm, Codruța Ioana Păduraru la Masters Women’s Bikini (plus 50 ani) Open. Tot argint a obținut Alexandru Ștefan Agapie, la băieți, Fitness Challenge clasa A (11-13 ani).
Medalii de bronz au cucerit Mugurel Emil Ilie la Culturism (50-54 ani), 80 kg și Mariana Aura Iordan Women’s Bikini (40-44 ani) Open, ambii la secțiunea Masters.
Patru medalii la Romanian International Grand Prix
La Romanian International Grand Prix sportivii pregătiți de Daniel Dumitrescu au cucerit 4 medalii, una de argint și 3 de bronz.
Maria Iordan s-a clasat pe locul al doilea la Women’s Bikini plus 172 cm.
Pe locul al treilea al podiumului de premiere au urcat Teodora Nicoleta Ristea la Women’s Bikini 169 cm, Alexandra Elena Tănase la Women’s Bikini 172 cm și Angela Hâncu la Masters Bikini 35-39 ani.
România a câștigat titlul de Campioană Balcanică la culturism
România, cu sportiva Teodora Ristea și Daniel Dumitrescu, în calitate de arbitru, a bifat un nou succes de prestigiu cu prilejul Campionatelor Balcanice de culturism, care au avut loc la Timișoara și la care au participat sportivi din 11 țări, România, Muntenegru, Kosovo, Grecia, Cipru, Serbia, Macedonia, Albania, Croația, Bulgaria și Slovacia.
“Competiția de la Timișoara a fost o reușită extraordinară! Sportivi din 11 țări s-au întrecut la cel mai înalt nivel, în fața unui public numeros și cât se poate atent la minunații competitori. România a triumfat din nou”, concluziona la acea vreme Gabriel Toncean, președintele Federației Balcanice de Culturism și Fitness.
Daniel Dumitrescu: “La Campionatele Balcanice, am arbitrat la categoria fitness challenge, iar la celelalte categorii am fost arbitru de legătură”.
Dumi Gym Ianca, prin sportiva Teodora Nicoleta Ristea, a adus două medalii pentru România.
Aceasta a devenit vicecampioană la Fit Pairs iar la Women’s Bikini 169 cm a cucerit medalia de bronz. La Campionatele Balcanice președintele clubului din Ianca a arbitrat la categoria fitness challenge, iar la celelalte categorii a fost arbitru de legătură.
Cupa României fitness challenge
Sportivii de la Dumi Gym Ianca au încheiat anul competițional pe plan național cu o participare la Cupa României fitness challenge, București. La această competiție din decembrie, culturiștii pregătiți de către Daniel Dumitrescu au avut rezultate notabile.
Ștefan Agapie s-a clasat pe locul al doilea, David Carabagiac a ocupat locul al patrulea, fiind la un pas de podium, iar Mihai Baltag a încheiat concursul pe poziția a cincea.
“Această competiție a reprezentat o oportunitate fantastică pentru sportivii de la Dumi Gym Ianca să își demonstreze talentul și determinarea. Apreciem munca asiduă și determinarea fiecărui sportiv. Fiecare reprezentant al clubului nostru a arătat că perseverența dă roade”, concluziona după acea competiție președintele clubului Dumi Gym Ianca.