Mă refer la caracterul public/politic, ca om n-am avut "onoarea" să te cunosc vreodată. Norocul meu! Te-am zărit, totuşi, o singură dată, de la distanţă, la un eveniment militar. Nici nu m-am sinchisit să mă apropii, mi-a fost suficient să privesc detaşată, din spate, pregătirile care se făceau pentru întâmpinarea ta. Căci, evident, ai întârziat,... la cât erai de greu! Iar foiala din jur mi-a amintit de un episod petrecut cu mulţi ani în urmă, când, la IAS Urleasca era aşteptat Ceauşescu. Pe atunci priveam mirată cum zeci de îngrijitori se chinuiau să adune şi ultimul pai răzleţ de prin grajd, cea mai vagă urmă de balegă, de parcă acolo se construiau navete spaţiale, nu creşteau vaci. Am retrăit buimăceala privind cum nu mai pridideau militarii cu curăţenia - doar nu spălaseră platoul cu periuţa de dinţi, ostăşeşte aşa, că-n rest nici frunza nu avea voie să clintească. (Şi numai pentru asta, şi tot mi-ai fi fost antipatic!) Ţi-au dat ei onorul, la urma urmei asta-i eticheta, dar mă îndoiesc că au avut vreun dram de respect pentru tine. Pentru cineva care a ajuns general cum ai ajuns tu şi, în calitate de ministru al Apărării, a făcut atâta brambureală în armată, nici nu cred că meriţi altceva. Şi nu sunt singurii... despre ce cred poliţiştii despre tine, chiar nu e cazul să mai readuc în atenţie un subiect atât de dureros. Dar... să trecem peste şi să ne reîntoarcem la "figura" ta publică. Gabriel Oprea, pentru cum te-am văzut la televizor, pentru cum te-am citit prin ziare, pentru toată prestaţia ta publică, mi-eşti antipatic! Ca politician, ca lider de partid, ca ministru, ca vicepremier, ca orice vrei tu, rar mi-a fost dat să simt vreodată atâta antipatie. Nici măcar faţă de Victor Ponta, care, prin glumiţele lui de "centru vechi", mai arăta cât de cât şi o latură umană. Nu una de calitate, dar, măcar din când în când, Ponta era viu. La tine, generale Oprea... Gabriel Oprea, până şi glumele erau schimonosite de veşnicu-ţi aer superior, grandoman, atoateştiutor. Deh, înţeleg, om preocupat de siguranţa naţională. Tu, "zeu" al păcii şi al siguranţei publice, tu, "tătuc" al doctoratelor în drept şi securitate, n-aveai cum să te cobori la nivelul la care te aduce un zâmbet. Sper că şi acum eşti la fel de încruntat şi, când te priveşti în oglindă, te avertizezi cu degetul arătător, un gest de care aproape ai abuzat în prestaţiile publice.
Ţi-ai făcut praf partidul - Doamne, cât mi-aş dori să-ţi văd faţa când te uiţi neputincios cum urmaşii tăi stau la masă de-a dreapta cu Băsescu!, ţi-ai făcut praf cariera, aia atât de artificial construită, iar acum pierzi, generale, şi titlul de doctor, la fel de artificial obţinut. La fel de artificial ca tot ce ai făcut tu vreodată. Mă bucur pentru asta şi mă bucur că ai reuşit să tragi după tine şi alţi lingăi, penali şi preocupaţi în ale dreptului, istoriei, integrării ori securităţii naţionale ca şi tine. Târăşte bine piciorul, poate, totuşi, nu te opreşti aici!
