Brusc, senatorii şi deputaţii de Brăila se arată interesaţi de a sprijini proiectul de preluare a platformei energetice de către o firmă olandezo-rusă, care doreşte să investească în oraşul de la Dunăre, stors de vlagă şi secătuit de guvernarea PSD. Pe ultima sută de metri, politicienii locali, fără a mai ţine cont de culoarea politică, îşi arată disponibilitatea de a interveni pe diverse căi la nivelul ministrului Energiei şi par interesaţi în încercarea de salvare a Termocentralei şi păstrarea celor două sute şi ceva de locuri de muncă.
Dar de ce abia acum? De ce nu au făcut aceste demersuri şi în alte situaţii-limită, când era vorba de salvarea a mii de locuri de muncă şi a unor coloşi industriali, care au haşurat Brăila în primele locuri pe harta Europei sau a lumii? Unii consideră că, în momentul de faţă, atitudinea parlamentarilor şi a autorităţilor locale este demnă de apreciat. Sau, poate că această clasă politică merită un premiu, o coroniţă la încheierea mandatului, pentru că a încercat să salveze ceva.... Eu însă, cred că trezirea din amnezie şi revenirea la realitate este doar o stare de intrare în normalitate. Se spune că este mai bine să te trezeşti mai târziu, decât niciodată. După o amnezie de 25 de ani, politicienii noştri s-au trezit din somnul de frumuseţe şi au văzut că toate fabricile şi uzinele construite cu sudoarea zecilor de mii de brăileni au ajuns un morman de ruine şi fiare vechi. Nu ştiu dacă şi-au adus aminte de ce ei au mai rămas cocoţaţi pe fotoliile Puterii atâta amar de vreme, sau de ce au închis ochii de fiecare dată când industria brăileană s-a vândut la fier vechi, burduşind buzunarele doritorilor de chilipiruri... Cert este că în perioada asta de hibernare economică şi politică, peste Oraşul cu salcâmi a trecut un nor de lăcuste, brăilenii au devenit din ce în ce mai săraci, mulţi au emigrat în alte ţări, de soare pline, iar noi am tot aşteptat investitorii care să ne scoată din mocirla în care ne-au afundat guvernanţii.
Dar, după cum spunea zilele trecute edilul-şef al urbei, "industria noastră din Brăila a căzut prin 1997 când nu am vrut, nu am găsit soluţiile pentru ca marile unităţi cum este «Promexul», de exemplu, să poată fi într-un parteneriat, să poată face o privatizare rezonabilă când fabrica funcţiona. Pentru că una este să vinzi o fabrică vie şi alta este să vinzi o fabrică moartă".
Se pare însă că noi nici măcar din greşeli nu învăţăm. Nu mai ştim ce înseamnă o fabrică vie şi ce înseamnă o fabrică moartă. Sau poate că trebuie să mai curgă alţi 25 de ani pe Dunăre ca să ne curăţăm de ciuma roşie şi de molima pesedistă. Revenind la Termocentrala de la Chiscani şi la bunele intenţii ale parlamentarilor dispuşi să resusciteze situaţia, nu pot să nu mă întreb însă când şi cum vor fi traşi la răspundere cei care au permis distrugerea termocentralei şi tragerea ei pe linia moartă. Cine sunt cei care, dincolo de poveştile brodate pe tema furturilor de tone de fier vechi, au adus pe marginea prăpastiei şi Termocentrala de la Chiscani?
