Fă, Brăilo, aveai chef de o autostradă? | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Fă, Brăilo, aveai chef de o autostradă?

Treaba e mult mai serioasă însă, pentru că licitatiile de acum, programate la mijlocul lunii viitoare, vin după ce, pe 1 mai, Ministerul Transporturilor condus de Dan Şova a mai anunţat licitarea altor 10 studii de fezabilitate, care vor costa tot peste 50 milioane de euro şi vor acoperi 995 de kilometri.
În total, sunt studii pentru peste 1.600 km de autostradă, pe care, cică, o să-i şi construiască în "cincinalul" 2014 - 2018. Asta în condiţiile în care, de la revoluţie încoace, s-au câcâit, guvern de guvern, cu vreo 500 km şi ăia vai mama lor!
Băi, penalilor, voi chiar nu mai aveţi nicio jenă! Furaţi pe faţă deja, şi vă mai şi lăudaţi cu asta. Să fie clar! Cele peste 100 milioane de euro sunt bani direcţionaţi către firme de partid şi nici măcar un centimetru de autostradă nu se va construi. Iar motivele sunt simple. 1. Guvernul nu are bani pentru aşa ceva, în condiţiile în care 1 km de autostradă în România costă de 3, 4, 5 ori mai mult decât în orice altă ţară europeană. 2. Uniunea Europeană, deşi ei se bat acum cu cărămida în piept că vor primi fonduri nerambursabile, nu va accepta niciodată nişte devize atât de umflate. 3. Nici nu se vor sinchisi prea mult să primească bani europeni, pentru că nu sunt dispuşi să lucreze cu securea deasupra capului. Când fiecare eurocent dintr-un proiect european trebuie raportat şi justificat, când licitaţiile trebuie să fie pe bune, când termenele sunt bătute în cuie iar contractelor nu le mai sunt permise acte adiţionale, ce psd-ist, ce rege al asfaltului, şoselelor, cărăruilor credeţi că se va încurca cu banii europeni? Să fim serioşi! Va mai curge muuuuultă apă pe Dunăre până când prin Brăila va trece vreo autostradă. Toate proiectele astea, pe care le expun ăştia acum cu atâta emfază, sunt doar gogoşi umflate, ca toate celelalte pe care, cel puţin noi, brăilenii, le-am primit de la PSD în ultimii peste 20 de ani: pod, aeroport, megapolis, pol de dezvoltare, reşedinţă de regiune bla bla bla.
Deci faceţi studii, dobitocilor! Furaţi fără jenă şi hliziţi-vă la televizor! Furaţi până nu mai puteţi din banul public şi faceţi-vă campanie electorală. Bateţi-vă joc de peste 100 milioane de euro pe nişte hârtii care, cu siguranţă, până se va catadicsi cineva să se apuce de treabă, vor fi de mult expirate.
Eu, una, aştept cu nerăbdare următorul proiect destinat Brăilei. Şi care, la mintea lui Şova, mitomania lui Ponta şi cleptomania lui Dragnea, nu poate fi decât cel mai măreţ tronson de super extra mega autostradă, Brăila - Venus - Marte - Pluto. O autostradă pe care să poată zburda în voie caii verzi pe care, din 4 în 4 ani, ni-i oferă în dar PSD. O autostradă după chipul şi asemănarea Guvernului Ponta, pe care Brăila chiar o merită, pentru consecvenţa şi dăruirea cu care votează de 24 de ani!
Şi încă ceva: Băi, Ponta, băi, Şova, băi, Dragnea, mi-e greaţă că sunteţi români!

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro