Mergi la conţinutul principal

După zăpezi, mulţi rahaţi se-arată

Oribilă imagine! Dezgustător şi revoltător. Mai ales dacă eşti obligat să le şi escaladezi. Şi le escaladezi, n-ai încotro! Fie pentru că ocolul ar fi prea mare, fie pentru că alternativa mersului pe lângă ele ar fi mult mai scârboasă - unde nu-i zăpadă, trotuarele sunt pline de rahaţi de câini.
Nu ştiu cum e prin alte oraşe sau prin alte zone din Brăila, dar pe Dobobanţi, pe Şcolilor, prin Hipodrom, icneşti şi mergi mai departe. Mă rog, nici în zilele de vară, nu prea îţi vine să ieşi la plimbare în papuci, dar după ce se topesc zăpezile, zici că toţi câinii din oraş, cu sau fără stăpân, ies pe aici la promenadă. Iar în urma lor, dezastrul. Moţaţi, lăţiţi, turtiţi, împrăştiaţi... imaginea e una de-a dreptul greţoasă.
Nu mai departe decât sâmbătă am avut o experienţă total neplăcută. În faţa mea, o mămică cu un pici de vreo 3 ani. În joaca lui, copilul a călcat în fecale, mama n-a văzut, l-a luat în braţe, iar când o doamnă i-a atras atenţia că şi ea şi băieţelul sunt mânjiţi cu totul de mizerii a făcut pur şi simplu o criză de nervi. Nici toate şerveţele parfumate din lume, cu care trecătorii s-au grăbit s-o ajute, n-au scăpat-o de mirosul respingător şi de scârbă. Aşa cum spuneam mai sus, DEZGUSTĂTOR şi REVOLTĂTOR! Şi inadmisibil.
Dar, pe cine să tragi la răspundere!? Dacă sesizezi Primăria sau Poliţia Locală, răspunsul e inevitabil - e vina stăpânilor de câini, care nu curăţă în urma "odoarelor". Dacă atragi atenţia unui deţinător de câine, tot inevitabil te alegi cu o privire plină de dispreţ şi cu replica tăioasă: "Primăria să adune maidanezii şi abia după aceea să ne impună nouă să umblăm cu măturica şi punguliţa în buzunar". Aparent, şi unii şi alţii au dreptate. În realitate însă, şi într-o parte şi în cealată nesimţirea este la fel de mare. Căci, trecând peste disconfort, nervi şi senzaţie de vomă, problema e una cât se poate de serioasă şi pentru sănătate. Nu e normal să transformi strada în hazna, fie că eşti cetăţean posesor de câine, fie că eşti autoritate incapabilă să rezolvi în 25 de ani problema câinilor comunitari!
Nu ştiu dacă există la Brăila vreo Hotărâre de Consiliu Local care să reglementeze acest aspect. Dacă există, Poliţia Locală să facă bine să o şi respecte. Dacă nu există, CLM să facă bine şi să o adopte. Aşa nu se mai poate! Trăim într-un oraş de secol XXI, nu într-o fermă de animale. Să dea amenzi până nu le mai rămâne pastă-n pix, dacă cu bunul simţ nu se poate. Să amendeze şi posesorii de câini, şi primăria, şi pe cine vor ei. Odată pentru totdeauna, problema aceasta trebuie rezolvată. Şi tot odată pentru totdeauna,
iubitorii de câini să facă bine să înţeleagă că, pe lânga a ţipa în stânga şi dreapta şi a te bate cu pumnul în piept că eşti creştin şi milos, a deţine un animal implică şi anumite responsabilităţi. Eu, cetăţean al acestui oraş, care n-am câine, dar plătesc salubritate, taxe şi impozite, n-am de ce să fiu nevoit să fac zilnic slalom printre rahaţi ca să ajung la serviciu.
Nesimţirea aceasta depăşeşte orice limită a toleranţei.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro