Toată lumea se înfrupta din şpagă, în detrimentul siguranţei bolnavilor: 30% directorul general, 5-10% directorul medical, apoi urmau preşedintele comisiei de licitaţie, şeful de la achiziţii, epidemiologul, directorul economic, ba chiar şi asistenta şefă. Totalul „comisioanelor" se ducea undeva spre 50%, aşa că e de la sine înţeles de ce dezinfectanţii ajungeau să fie apă de ploaie. Iar directorul spitalului nu păstra totul pentru el, dădea mai departe, la partid ori la protectorul politic, pentru că l-a numit şi îl păstra în funcţie.
De fapt, ancheta jurnalistică nu dezvăluie ceva cu adevărat nou. Doar confirmă ceea ce cu toţii bănuiam şi ceea ce mulţi ştiu că se întâmplă, nu doar în spitale ori în sistemul de sănătate, ci în tot ceea ce înseamnă stat: contractele nu se acordă pe baza unor criterii obiective, funcţiile se cumpără, iar menţinerea în post se plăteşte ăluia de te-a numit şi te ţine acolo.
Pentru că, doamnelor şi domnilor, nimic nu e gratis când e vorba de un post la stat. De fapt, se plăteşte o taxă de protecţie politică pentru a fi pus şi păstrat acolo. Ce competenţă, ce profesionalism, ce concurs? În general, la stat, lucrurile funcţionează mai rău ca în cadrul Mafiei (acolo, garantat, totul este pe bază de competenţe). Ce credeaţi, că de-aia se înghesuie toţi să schimbe oamenii din funcţii imediat ce ajung la putere, pentru a merge mai bine lucrurile? Ce credeaţi, că de dragul de a face ceva bun se înghesuie toţi să se cocoaţe în scaune de directori? Nu, totul se face pe bani şi pentru bani. Plăteşti pentru un post, pentru că ştii că urmează să încasezi. Eşti numit acolo şi plăteşti taxă de protecţie - deh, partidul şi protectorul tău au cheltuieli mari. Sunt convins că aşa se întâmplă prin toate ministerele, prin toate direcţiile ministerelor, prin toate instituţiile descentralizate, prin toate departamentele primăriilor, prin şcoli, prin pieţe, prin poliţie, prin companiile de stat. Totul se face politic şi în general se face pe şi pentru bani. E un sistem împământenit atât de bine de 26 de ani încoace. Sau de fapt de vreo 50 de ani, doar că în perioada post 89 s-a perfecţionat.
De aceea lucrările pentru stat sunt mai scumpe şi mai proaste, de aceea produsele livate statului sunt mai slabe, de aceea se încheie acte adiţionale post-licitaţie, de aceea tot ce e făcut de stat ori ţine de stat e mai prost: pentru că trebuie susţinut tot acest mecanism al şpăgii, căruia DNA încearcă să-i mai strice „rotiţele". Însă partea cu adevărat proastă este că, de fapt, nu cel care vrea să facă afaceri cu statul plăteşte, nu cel care vrea o funcţie plăteşte, nu cel care oferă şpaga plăteşte: noi, toţi, cei care ne achităm impozitele şi taxele la stat suntem cei care plătim de fapt nota finală. Uneori chiar cu viaţa.
