În primul rând, decizia hotărâtă de fuziune a PNL şi PDL, ca principal motor de unificare a dreptei, am avut senzaţia că a luat prin surprindere PSD-ul. Mai ales că această decizie a venit aproape imediat după rezultatele la europarlamentare, care-au arătat că pentru stânga politică resursele de a stoarce peste 5 milioane de voturi la prezidenţialele din acest an s-au cam epuizat. La fel de surprinzătoare a fost şi retragerea lui Crin Antonescu din fruntea PNL şi ascensiunea în fruntea liberalilor, deocamdată ca interimar, a lui Klaus Iohannis, posibil viitor candidat din partea noii construcţii politice. De altfel, mutările lui Antonescu au surprins clasa politică românească pentru care asumarea responsabilităţii n-a fost niciodată un obiectiv. Antonescu şi-a asumat mai întâi riscul ruperii USL, această structură care risca să înghită PNL cu totul. De ce a făcut-o, s-ar putea întreba unii. Ei bine, acum, dând timpul înapoi, trebuie să recunoaştem că PNL, cu sprijinul PSD, a reuşit să câştige un număr important de primării, consilii judeţene şi mandate de parlamentar, performanţă de neatins de unul singur. Cu alte cuvinte, pentru PNL a fost bine. Tot Antonescu este cel care a demarat alături de Vasile Blaga proiectul comun PNL-PDL, la fel de riscant. Dar dacă noua structură va câştiga preşedinţia ţării va fi din nou o mare reuşită pentru liberali. Sigur, se vor face sondaje, dar şi varianta propusă de PDL, Cătălin Predoiu, are un numitor comun cu posibila soluţie a PNL. Şi Predoiu şi Iohannis emană seriozitate şi competenţă. După cum din aceeaşi categorie fac parte şi Mihai Răzvan Ungureanu, preşedintele Forţei Civice, şi nu în ultimul rând Cristian Diaconescu, candidatul PMP, nominalizat imediat după câştigarea alegerilor interne de către Elena Udrea. În acest context, este limpede că Udrea s-a grăbit să-l anunţe pe Diaconescu tocmai pentru a elimina din faşă speculaţiile cu privire la candidatura ei la preşedinţie. Trecând peste mizeriile care au început deja să se ţeasă în jurul candidaţilor sau a partidelor nominalizate mai sus, un lucru este cert: Iohannis, Predoiu, Ungureanu sau Cristian Diaconescu au, din punctul meu de vedere, trei calităţi care-i recomandă pentru funcţia de preşedinte al României: pregătire, seriozitate, reputaţie bună în faţa partenerilor externi. Mai mult decât atât, trei dintre ei (Predoiu, Ungureanu şi Diaconescu) au ocupat funcţii în care au demonstrat neamestecul în treburile justiţiei. Ce avem în partea stângă, acolo unde PSD face şi desface cărţile? Păi, deocamdată n-avem nimic. Ponta nu şi-a anunţat încă hotărârea de a candida la preşedinţie, semn că-i e frică să n-aibă soarta lui Năstase sau a lui Geoană, dar a ajuns să negocieze cu partidul lui Dan Diaconescu sau ce-a mai rămas din el. Cică majorităţile din 30 de judeţe ar fi sub semnul întrebării după ruperea USL. Nu cred chestia asta! Era mult mai simplu să lase liber baronilor din judeţe să facă ei ce alianţe vor ca să-şi păstreze majorităţile. Ceea ce, de altfel, se şi întâmplă, cu sau fără ordin de la Ponta. În realitate, miştocarului Victor Ponta nu-i mai arde de glumă, el caută electorat. Prezidenţialele se apropie şi dacă partidele de dreapta îşi văd de treaba lor, degeaba lucrează de zor laboratoarele PSD aruncând pe piaţă, via antenele lui Voiculescu, dezinformări, diversiuni şi manipulări.
