Ce-i drept, vremurile de după decembrie 89 au strivit parcă şi mai tare această profesie nobilă. Salariile de mizerie, interesele meschine, promovarea pe baza pilelor, extinderea în pată de ulei a şpăgii, de la elevi la profesori, de la profesori la inspectorii şcolari, de la inspectorii şcolari la minister, a degradat teribil atmosfera din şcoli şi licee. Până la urmă nici n-are importanţă! Că a predat înainte sau după căderea comunismului un profesor dedicat rămâne în memoria elevilor zeci de ani. Un sentiment dulce te cuprinde când îţi aduci aminte de orele de curs, după cum vestea morţii dascălului te umple de tristeţe, indiferent câţi ani s-au scurs de la ultima lecţie predată.
Am terminat Liceul "Nicolae Bălcescu" în 1982. Patru ani, alături de colegii mei de generaţie, am învăţat Fizica de la "Filică". Eram "bâtă" în anul I. Prima mea notă a fost 4. Dar după 4 ani, n-am avut nevoie de nicio oră de meditaţie ca să intru la facultate şi la fel ca mine şi restul colegilor. S-ar putea crede că dacă a predat la "Bălcescu" în timpul comunismului, Filică Iordache o fi fost vreun zbir. Nicidecum. Blând şi zâmbitor preda Fizica exact ca la facultate. Două extemporale şi teza, îţi dădeau media pe trimestru la această materie. În rest, predare, rezolvat probleme în ora de curs, discuţii, teme. Fără stresul "ascultării" oră de oră, fără "nota 2, stai jos!", fără ameninţări, fără umilinţe inutile ale elevului, o practică specifică anilor 80 care, din păcate, s-a extins până astăzi. Într-o atmosferă închistată, securistică, îmbuibată cu reguli absurde, promovate de conducerea de atunci a liceului, orele lui "Filică" au însemnat mult pentru noi, generaţia de atunci. S-a dus! Şi uite-aşa s-a dus unul dintre cei doi dascăli care mi-au marcat existenţa. Îmbătrânim!
