Nu e prima sesizare de acest gen pe care o primim la redacţie şi, probabil, nu va fi nici ultima. Pentru că, dacă aveţi probleme de sănătate ori cineva din familie are, ştiţi foarte bine că situaţii de genul acesta se întâlnesc destul de des. Fie că e vorba de cardiologie, endocrinologie, urologie, ORL etc. Sunt multe specialităţi medicale la Brăila pentru care programările la consultaţii se fac la săptămâni ori luni distanţă. De fapt, în general, în România e bine să îţi planifici boala, dacă vrei să beneficiezi de serviciile medicale de stat.
În aceste condiţii, ce pot eu să îi răspund domnului care a depus sesizarea? Cum pot să-l ajut? Pe el şi toate celelalte mii de astfel de cazuri. Nici măcar nu e o chestiune locală. Vorbim de un întreg sistem complet depăşit, cu o suferinţă atât de acută, încât pare că nu mai are leac. Şi pe cine să tragem la răspundere, când corupţia şi cârdăşia l-au secătuit atât de mult, încât aproape l-au adus la metastază?!
Da, domnule "X", e inuman ce se întâmplă, e nedrept, e umilitor. Vă înţeleg perfect. Nu e normal să plăteşti lună de lună, cu o cotă importantă din venituri, un serviciu pe care, de cele mai multe ori nu-l primeşti. În sistemul acesta ineficient, niciodată nu sunt fonduri, nu sunt medici, nu sunt dotări. Nici măcar bunăvoinţă nu găseşti de fiecare dată. Şi atunci, te întrebi, retoric de altfel, încotro?
Cât să mai aştepţi să-ţi vină rândul la consultaţii, la analize, la reţete compensate?! Cât să mai aştepţi un pat în spital, un medic, un medicament?! De câte ori să mai aştepţi prima zi a lunii pentru ca ministerul să mai vireze te miri ce în conturile pentru analize? Până când să mai fim obligaţi să ne îmbolnăvim cu programare?
Sincer, la niciuna dintre aceste întrebări n-aş şti să răspund. Ne revoltăm şi răbufnim degeaba. S-au deconspirat atâtea şi atâtea reţele de delapidatori, atâţia medici şpăgari, investiţii supraevaluate ori de-a dreptul inutile, contracte servite sau ilegalităţi crase. Şi? Ce s-a rezolvat? Câinii latră, ursul trece. Pe cei învăţaţi să bage mâna până dincolo de cot într-un sac pe care nimeni nu îl controlează, nimic nu-i sperie, nimic nu-i mobilizează. Şi ştiţi de ce? Pentru că legal, noi, contribuabilii, cei care, de fapt, alimentăm lună de lună sacul şi ţinem pe umeri tot sistemul acesta ineficient n-avem nicio pârghie legală pentru a-l contesta. Ia să fi avut dreptul să alegem dacă achităm sau nu statului contribuţia la sănătate... Le-ar mai fi dat mâna să ne trateze cu atâta dispreţ?
