Îl admirăm pe bancnota de 500 de lei - care nu prea rămâne în buzunarul nostru -, sau pe soclul de voievod al limbii române şi, o dată pe an, pe 15 ianuarie, ne plecăm fruntea la rădăcina cuvintelor şi credem că îl iubim pe Eminescu.
Actorii recită poeme cu pauze lungi, sugerând subtilitatea, cântăreţii pun pe note înălţătoare versul eminescian, câţiva poeţi recită la statuia Poetului din Grădina Publică, în biblioteci şi muzee se ţin discursuri despre Luceafărul limbii române.
De Ziua Culturii, l-am sărbătorit pe Eminescu.
Cu sufletul înrourat de profunzimea versului, cu inima răscolită de frumuseţea muzicii, m-am întors, pentru o zi, în templul Poeziei şi am îngenuncheat la altarul Cuvântului.
Am lăsat deoparte cenuşiul în care trăim, mizeriile mioritice, care ne distrug sănătatea deja şubrezită sau OZN-urile ce s-au abătut asupra Brăilei şi, pentru o zi, am respirat Poezie şi m-am înconjurat de frumos.
Nu i-am băgat în seamă nici măcar pe copiii unei şcoli din oraş cu numele unui alt mare poet român, aduşi să vadă un concert de excepţie oferit brăilenilor de Ziua Culturii, când, pe toată durata spectacolului, ei butonau telefoanele de ultimă generaţie şi se amuzau copios, fără pic de jenă, de parcă ar fi fost la orele de curs.
Nu am dat importanţă nici faptului că prezentarea unui spectacol de o asemenea anvergură s-a făcut de către o persoană care, din respect pentru scenă, a tratat publicul cu spatele, stând pe scaun, în primul rând...
Spectacolul în sine a fost magnific, eu nu am simţit decât muzica şi versurile lui Eminescu şi m-am înclinat în faţa adevăratelor valori ale culturii brăilene.
Să vă mai spun că Ziua Culturii s-a terminat târziu, în noapte, în acorduri de chitară, cu recitalul unui mare actor brăilean şi discuţii captivante despre Eminescu?
Asta se întâmplă doar o dată pe an. În rest, îl iubim pe Eminescu ignorându-l, îl iubim de la distanţă, îl ştergem de praf şi îl citim din ce în ce mai puţin. Ne interesează mai mult boala şi nebunia lui decât geniul sau cultura.
Dar ce mai reprezintă cultura pentru acest neam şi care mai este identitatea noastră de români?
Din dor de Eminescu, mă întorc în templul Poeziei şi îngenunchez la altarul Cuvântului.
