De Ziua Marii Uniri | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

De Ziua Marii Uniri

Vreau să cred că, dincolo de parade, discursuri, fasole, cârnaţi şi vin fiert, de coroane de flori depuse la statuile eroilor sau slujbe religioase, românii îmbrăţişează Ziua de 1 Decembrie cu sufletul purificat de prima ninsoare. O ninsoare care să ne acopere visele spulberate şi care să ne poată descătuşa de un trecut cenuşiu. De Ziua Naţională, românii s-au îmbrăcat în straie de sărbătoare, şi-au luat în braţe copiii şi au fluturat tricolorul. Ne-am urat "LA MULTI ANI!" pe toate reţelele de socializare şi am ascultat melodiile de suflet ale neamului românesc. Pentru o zi, am încercat să uităm de jocurile la limita legii, de pomeni electorale sau de falimentarea bugetului, de trepăduşii politicii fără onoare, care nu se mai dezlipesc de funcţii. Pe sticla televizorului nu am mai inventariat bătăliile politice sau subiectele false, lansate de plagiatori răzgâiaţi şi molfăite îndelung de o cloacă de aplaudaci. Pentru o zi, am simţit că trăiesc într-o ţară normală, în care oamenii chiar se pot bucura împreună şi se simt mândri că sunt români. De ce nu avem în fiecare zi aceste sentimente? De ce repetăm peste timp balada mioritică şi ne afundăm în spectacolul grotesc al circului politic? Nu ne-am săturat de cei care îşi bat joc de funcţiile pe care sforăie de ani buni şi nu mai vor să iasă din peisaj, spunând că sunt îndreptăţiţi să rămână în frunte?
Se spune că peştele se împute de la cap, dar se curăţă de la coadă. Premierul României lansează perdele de fum ca să uite gustul înfrângerii, iar omuleţii roşii din teritoriu îi ţin isonul. De 1 Decembrie, în ţară ninge peste sărbătoarea românilor.
La Brăila, pesedeii fac legea în Consiliul Judeţean şi îşi bat joc de populaţie, blocând în continuare judeţul. În loc să dezbată problemele reale care se abat asupra noastră în plină iarnă, slugoii lui Gheorghe Bunea Stancu ne sfidează cu nonşalanţă, făcându-se de râs fără ruşine. Se ţin cu dinţii de scaunele Puterii Judeţene şi nu sunt în stare, de luni bune, să ne ofere decât circ, ironii, contre şi ameninţări. Nu mai au nici măcar un dram de omenie, pentru a-şi da demisia ... că de onoare nu mai poate fi vorba. Ei ne oferă acelaşi spectacol ieftin, demn de o grădină zoologică de provincie.
De Ziua Naţională s-au lansat 21 de salve de tun, am urmărit paradele, am simţit bucuria din dreptul inimii când s-a cântat Imnul "Deşteaptă-te Române" şi m-am întrebat: dar noi, brăilenii, noi când ne deşteptăm?

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro