Între timp, românii cad seceraţi de virusul hepatic sau zac, mistuiţi de durere şi de epuizare. Cei care rezistă la efectele secundare ale tratamentului cu interferon pot spune că au avut o şansă la viaţă. Dar cei care nu pot depăşi această prăpastie şi care nu văd dincolo de suferinţa care le macină existenţa? Dar bolnavii pentru care interferonul nu dă rezultate, după ce ei s-au chinuit un an de zile, urmând cu stricteţe tratamentul, desfiguraţi de durere?
În România sunt peste 800.000 de persoane afectate de virusul hepatitei C , anul trecut au murit 1.200 de pacienţi din cauza acestei boli, iar de la începutul acestui an, deja aproape 1.000. Mai mult decât atât, potrivit statisticilor, în lipsa unei strategii naţionale, în următorii ani, numărul deceselor cauzate de hepatita C se va tripla. Ce înseamnă aceste date pentru Guvernul României, pentru ministrul Sănătăţii sau pentru preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate? Doar simple cifre. Ei nu ştiu ce înseamnă suferinţa şi nici nu se simt vinovaţi că aproape toate victimele acestei cumplite boli au contactat virusul hepatitei virale în unităţile sanitare din România. Ei nu ştiu ce înseamnă să faci o extracţie dentară, de exemplu şi, după câteva luni, să afli că oboseala şi starea de rău de care te tot plângi în ultima vreme nu se datorează stresului cotidian, ci bolii pe care tocmai ai contactat-o la un cabinet medical.
România este ţara cu cei mai mulţi bolnavi de hepatite virale şi nimeni nu se face vinovat de acest genocid. În timp ce guvernanţii trag de timp şi şefii sistemului de sănătate fac promisiuni de la o lună la alta, bolnavii sunt prea bolnavi să mai înghită pastilele amare ale aşteptării şi abandonează lupta cu viaţa. Preşedintele CNAS a promis ferm că, din luna august, cei 800.000 de pacienţi cu hepatită C , pe care sistemul de sănătate din România i-a îmbolnăvit din anul 2000 şi până în prezent vor avea acces la noul tratament. Suntem deja în luna septembrie şi încă nu s-a aprobat tratamentul cu interferon-free, care ar putea salva mii de bolnavi, faţă de care sistemul de sănătate are obligaţia morală de a le oferi o şansă la viaţă. Dar ştiu cei care conduc sistemul de sănătate ce înseamnă să te zbaţi în ghearele morţii urmând tratamentul clasic, cu interferon, cu tot cortegiul de reacţii adverse?
