Duminică, mai exact! Voi încerca să exprim în cuvinte ceea ce am simţit, deşi mi se pare aproape imposibil. Emilian Oprea, cel care a interpretat rolul principal, a reuşit să transmită chiar şi prin ecranul unui televizor obişnuit întreaga încărcătură emoţională din ultimele săptămâni de viaţă ale procurorului Panait. Poate că lui Emilian i-ar fi fost mult mai greu dacă scenariul nu era pe măsură. În acest context, schimbul de replici dintre un procuror tânăr şi cinstit şi şefii lui, în frunte cu procurorul general de la acea vreme, mi s-a părut genial. De fapt, genialitatea vine tocmai din verosimilitatea replicilor prin intermediul cărora, mai întâi voalat, apoi de-a dreptul, pe faţă, fără scrupule, magistraţi puşi în funcţii înalte de politicieni corupţi "lichidau" oameni care se opuneau sistemului.
Dar nu despre film, scenariu sau jocul magistral al actorilor vreau să scriu. Acest film l-am perceput ca pe un avertisment. Sigur că bănuiam cu toţii cum se făcea justiţie pe vremea Guvernului "Năstase". Dar să vezi pe viu, ca să zic aşa, cu ce s-au confruntat sau se puteau confrunta magistraţii care îndrăzneau să "se pişe contra vântului" (replica este din film - n.a) este tulburător. Am trăit alături de Emilian Oprea drama îngrozitoare a procurorului Panait, învins de sistemul de atunci în care se amestecau într-un cocktail fatal politicul, afaceriştii evazioniştii, justiţia şi serviciile secrete, încât, practic, nu aveai cum să scapi de unul singur. Te îngropau. Ce vreau să subliniez este că acest film ar trebui vizionat de toţi procurorii şi judecătorii acestei ţări. Ca să nu uite! Ca să nu uite cum era şi cum NU trebuie să mai fie niciodată! Acest film ar trebui vizionat de toţi cetăţenii acestei ţări, care au înţeles că nu am ajuns încă un stat ca-n America Latină doar datorită justiţiei! Şi să nu uite! Să nu uite că o justiţie puternică înseamnă mai puţină corupţie şi TOŢI ne-am lovit de acest flagel, tuturor ne-a afectat cumva viaţa, de la omul simplu care vrea să se pensioneze pe caz de boală - subiectul din aceste zile - până la nivel macro, unde sutele de milioane de euro sunt împărţite discreţionar, iar noi trebuie să plătim taxe mari ca să acoperim găurile. Sigur, apartenenţa la NATO şi UE ne apără cumva de restauraţia pe care corupţii din toate partidele, securiştii sau urmaşii lor înfipţi încă prin servicii, ar instaura-o şi mâine. Dar până la NATO şi UE, o baricadă am putea fi noi. Noi, cetăţenii, noi, ziariştii, noi, magistraţii, noi, poliţiştii, noi, funcţionarii, noi, profesorii, noi, medicii, noi...
